“Persoanele care spun că dorm că nişte bebeluşi, de obicei nu au unul acasă” – spun majoritatea părinţilor.
Este vorba despre acel somn binecuvântat, de-a dreptul luxuriant, de care nu mai ai parte de îndată ce dai naştere unei asemenea vietăţi. De când ai bebelușul, nu-ţi mai amintesti ce înseamnă să stai neclintită în pat opt-nouă ore.
Cei de la Fundaţia Naţională a Somnului afirmă că aproximativ 69% dintre copiii cu vârste cuprinse între 0-10 ani au probleme cu somnul. Dar care e secretul celor 31%?
Ei bine, am strâns câteva informaţii de la experţii în somnul copiilor şi am ajuns la câteva sfaturi, câteva strategii care funcţionează întru totul.
- Puneți bebeluşul în pat când este somnoros, nu când a adormit – acest sfat este pentru mamele care alăptează. Copilul are nevoie de puţin timp după masă pentru a elimina tot aerul care a fost inhalat în timpul alăptatului, deoarece în caz contrar veţi avea de-a face cu un bebeluş nervos, cu colici, ce se va trezi în scurt timp.
- Încearcă să nu-l priveşti direct în ochi, deoarece majoritatea bebeluşilor sunt foarte uşor de stimulat. O privire iubitoare, caldă din partea ta poate alunga somnul şi readuce o stare de bine şi agitaţie cât vei spune “oh oh”. Dacă tot trebuie să intri în camera în care doarme, tot ce trebuie să faci este să-l mângâi uşor pe burtică şi, cu o voce joasă, să-i spui să se întoarcă la somn.
- Lumina este extrem de importantă – dacă bebeluşul tău doarme mai mult ziua decât noaptea, învaţă-l să facă diferenţa dintre cele două. Pe timpul zilei ţine-l cât mai mult timp afară, iar seara, noaptea, stinge încet toate sursele care i-ar putea afecta percepţia. Dacă se trezeşte noaptea, nu face greşeală să aprinzi lumina în camera (o lampa ar fi de ajuns)!
- Nu tresări la fiecare scâncet – dacă auzi deja că bebeluşul ar da semne că s-ar trezi, nu da buzna peste el în următoarele 30 de secunde. Aşteaptă câteva minute pentru a se linişti şi lasă-i răgaz pentru a se culca la loc.
- Rezistă nevoii înnăscute de a schimba scutecul de fiecare dată când se trezeşte copilul – nu vei face nimic altceva decât să îl enervezi mai tare. Cel mai bine ar fi să foloseşti, înainte de culcare, un scutec de o calitate foarte bună.
- Încerca să ai o rutină cât mai scurtă pentru momentul somnului: o baie de maximum 10-15 minute, schimbatul în pijamalute şi cititul unei cărţi cu poveşti.
- Nu aştepta ca cel mic să adoarmă pe canapea sau în alte locuri de joacă sau să ceară singur să meargă în pătuţ – nu are noţiunea timpului, aşa că în jurul orelor 19-20 începe pregătirile pentru o noapte liniştită.
- Controlul climatului – confortul camerei copilului este extrem de important. Programează termostatul să scadă în timpul nopţii şi să crească temperatura când vine dimineaţa, pentru ca cel mic să nu resimtă nicio diferenţa.
- Culorile de pe pereţii camerei sunt şi ele importante – dacă bebeluşul este sensibil la sunete şi lumina, încearcă culorile pale, evită distragerile, deoarece nu este momentul de joacă, ci acela în care să se simtă liniştit, relaxat şi confortabil…
- Trezeşte bebeluşul la aceeaşi ora în fiecare dimineaţă – o rutină de trezire este la fel de importantă ca şi cea de somn. Orele fixe contează pentru a se forma programul biologic al celui mic. Chiar dacă în weekend poate vei simţi nevoia să te trezeşti mai târziu, negociază cu partenerul pentru a nu-i da peste cap bebeluşului întregul ritual.