Home Copii mici 1-5 aniEducarea copiilor 5 jocuri care dezvoltă inteligenţa copiilor

5 jocuri care dezvoltă inteligenţa copiilor

de bebee
2,2K views
5 jocuri care dezvoltă inteligenţa copiilor

Ca părinte, este necesar să faci tot posibilul să dezvolţi inteligenţa copilului tău. Există mulţi experţi care, în urma unor studii efectuate recent, susţin că parinţii pot ajuta la dezvoltarea inteligenţei copiilor prin anumite activităţi pe care le pot face împreună cu cei mici.

Nu este vorba de activităţi ce presupun investirea unor mari sume de bani. Din contră, este vorba de mici jocuri ce permit dezvoltarea armonioasă a copiilor voştri. În rândurile următoare, aflați totul despre câteva jocuri ce favorizează dezvoltarea inteligenţei copiilor. Fiţi atente şi aflaţi mai multe despre cinci jocuri foarte interesante.

Iată ce jocuri dezvoltă inteligenţa copiilor voştri.

  1. Puteţi contribui la dezvoltarea inteligenţei copiilor voştri prin intermediul jocurilor de societate. Aceste activităţi îi pot ajuta pe cei mici să gândească rapid şi raţional în anumite situaţii şi să găsească soluţii şi strategii la diverse probleme. Există multe jocuri de societate pe care le puteţi juca împreună cu cei mici. Trebuie doar să le identificaţi pe acelea care îi vor face plăcere celui mic.
  1. Puteţi, de asemenea, să dezvoltaţi inteligenţa copiilor voştri prin intermediul jocurilor ce implică desenatul sau coloratul. Cei mici adoră să deseneze şi să coloreze, dar poate nu ştiaţi că aceste activităţi pot stimula inteligenţa lor. Prin intermediul desenatului şi coloratului, copilul va reuşi să îşi dezvolte şi creativitatea; aceasta joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea gândirii copiilor.
  1. O altă metodă prin care ajutaţi la dezvoltarea inteligenţei celor mici este lectura. Cititul este deosebit de important pentru copii şi viitorul lor. Începeţi încă de timpuriu să îi citiţi copilului poveşti înainte de culcare. Pe măsură ce creşte şi învaţă să citească, încercaţi să îl susţineţi să citească în fiecare zi.
  1. Jocurile ce implică mişcarea fizică sunt o altă metoda foarte bună prin care ajutaţi la devoltarea inteligenţei copiilor voştri. Dacă cel mic va practica un sport, va creşte într-un mod armonios şi sănătos. În plus, activitățile fizice permit o mai bună oxigenare a creierului şi, prin urmare, o mai bună activitate intelectuală.
  1. Nu în ultimul rând, jocurile video sunt o altă modalitate prin care se poate dezvolta inteligenţa copilului vostru. Bineînțeles, nu vorbim de toate jocurile video. În zilele noastre există foarte multe aplicaţii şi jocuri ce stimulează activitatea intelectuală a copiilor voştri. Cu toate acestea, trebuie să vă luaţi câteva măsuri de precauție înainte de a-i permite celui mic să joace astfel de jocuri. Este bine să stabiliți un orar cât se poate de strict. Cel mic nu trebuie să devină dependent de astfel de jocuri şi nici nu poate uita de celelalte activităţi pe care le are zilnic…

Acestea sunt doar cinci dintre cele mai bune metode prin care puteţi stimula inteligenţa copiilor voştri. Trebuie să îi încurajaţi pe cei mici să aibă astfel de activităţi. Cu siguranţă că veţi ajuta la conturarea personalităţii şi inteligenţei lui. Astfel, îi veţi ajuta pe cei mici să devină adulţi responsabili, creativi, siguri pe forţele lor. Oare nu asta îşi dorește orice părinte pentru copilul lui?

jocuri-inteligente

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More