Home Bebelusi 0-12 luniAlaptarea Alăptarea cu biberonul – ghid complet

Alăptarea cu biberonul – ghid complet

de bebee
3,9K views
Alăptarea cu biberonul

Dacă plănuiţi să începeți să vă hrăniţi copilul cu lapte formulă, ar trebui să luaţi în considerare multe aspecte. Pentru început, trebuie să învățați cum să sterilizaţi tot echipamentul şi să pregătiți biberonul. Trebuie, de asemenea, să ştiţi cum să vă hrăniți copilul cu biberonul, de câte ori trebuie să îl hraniţi si cum să vă descurcați dacă sunteţi plecată.

Următoarele rânduri sunt un ghid al începătorului. Acest ghid vă va ajuta să începeți să vă hrăniți bebelușul cu biberonul.

Trebuie să sterilizez biberoanele copilului meu?

Răspunsul la această întrebare este cât se poate de evident: DA. Trebuie să sterilizați tot echipamentul înainte de a începe să vă hrăniți bebelușul. Sterilizarea va omorî toate bacteriile care altfel pot rămâne în biberon şi, prin urmare, şi în lapte. Aceste bacterii pot afecta starea de sănătate a copilului vostru.

Înainte de a pregăti masa copilului, trebuie să spălați toate sticlele, tetinele şi capacele. Folosiți apă fierbinte cu detergent de vase şi apoi sterilizați-le. Faceți asta de fiecare dată când folosiți biberonul. Este bine să spălați şi să sterilizați măsura care vă este vândută odată cu laptele formulă.

Pentru a steriliza tot echipamentul folosit la hrănirea copilului vostru veţi avea nevoie de un sterilizator electric sau de unul cu microunde ori de soluţie strelilizatoare. Dacă nu aveți niciuna dintre variantele menţionate anterior, puteţi fierbe sticlele şi tetinele într-o oală acoperită, pentru cel puţin zece minute.

alaptare bebelus

Cum prepar biberonul pentru copilul meu?

Pentru a prepara biberonul copilului, trebuie să urmaţi instrucţiunile care vin cu laptele formulă. Iată ce aveţi de făcut:
•    Fierbeți apă de la robinet şi lăsați-o apoi să se răcească nu mai mult de jumătate de oră.
•    Puneți în biberon cantitatea exactă de apă.
•    Folosiți măsura din pachetul cu laptele formulă şi puneți exact cantitatea necesară. Folosiți un cuţit pentru a nivela laptele praf.
•    Puneți capacul biberonului şi agitați sticla până când laptele se dizolvă foarte bine.
•    Testați dacă laptele are temperatura potrivită. Puneți puţin lapte pe încheietura voastră. Trebuie să fie călduț, nu foarte fierbinte.

Cum mă asigur că îmi hrănesc bine copilul ?

Când îi daţi bebelușului vostru biberonul, trebuie să vă asigurați că ştiţi ce faceţi. Înclinaţi puţin biberonul, astfel încât capătul să fie mereu plin cu lapte şi nu cu aer. Copilul va face unele pauze în timpul hrănirii, pentru a-şi da seama dacă mai vrea sau nu.

Dacă în timpul hrănirii veţi simţi că bebeluşul suge prea mult – trebuie să ştiţi că este posibil să inspire prea mult aer. Pentru a evita asta, ar fi bine să vă asiguraţi că bebeluşul stă în poziţie de şezut.

Cât de des trebuie să îmi hrănesc bebeluşul?

Apetitul bebeluşului vostru variază de la zi la zi şi de la lună la lună, aşa că trebuie să aşteptaţi să îşi stabilească un anumit ritm. Bebeluşul vostru va cere de mâncare de câte ori are nevoie, aşa că trebuie să învaţaţi să depistaţi acel moment în care îi este foame şi să actionaţi ca atare.

Dacă aveţi un nou-născut, va trebui să îl hrăniţi puţin şi des, aşa că trebuie să îi pregătiți un biberon la fiecare două sau trei ore. Lăsaţi copilul să mănânce cât are nevoie. Dacă s-a săturat, nu încercaţi să îl forţaţi să mai mănânce. Pe măsură ce bebeluşul vostru va creşte, va fi capabil să mănânce mai mult şi să aibă mese mai rare.

Ca o idee generală, bebeluşul vostru va avea nevoie de aproximativ 150-200 ml de formulă pentru fiecare kg. Dacă bebeluşul vostru are trei kg, înseamnă că va trebui să îi daţi aproximativ 450-600 ml de formulă în 24 ore.

Cum reîncălzesc un biberon?

Dacă folosiţi lapte matern sau lapte formulă, puteţi reîncălzi biberonul într-o oală cu apă călduță. Lăsaţi în apă aproximativ 15 minute. Puteți folosi şi un încălzitor electric, ce va reuşi să reîncălzească biberonul în aproximativ șase minute.

Nu este indicat să reîncălziţi un biberon la cuptorul cu microunde. Nu se va încălzi uniform.

Pot păstra un biberon pregătit în frigider pentru a-l folosi mai târziu?

Este indicat să pregatiţi un biberon nou pentru copilul vostru de fiecare dată când îl hrăniţi. Laptele praf nu este steril şi de aceea bacteriile pot supravieţui în el chiar dacă folosiţi apă sterilă. Chiar dacă păstrezi laptele formulă în frigider, bacteriile se pot înmulţi în câteva ore.

Cu toate acestea este posibil să aveţi nevoie uneori să pregatiţi laptele formulă înainte. Asta se întâmplă dacă aveţi nevoie să plecaţi de acasă cu cel mic şi nu aveţi cum să pregătiţi un biberon la faţa locului.

Este bine să pregatiţi numai un biberon pentru a-l folosi mai târziu. Folosiţi acest biberon în maximum patru ore dacă a fost păstrat într-o geantă frigorifică sau în maximum 12 ore dacă l-aţi păstrat în frigider…

Sperăm că toate cele menţionate anterior să vă fie de ajutor dacă v-aţi hotărât să vă hrăniţi bebeluşul cu biberonul. Urmaţi sfaturile noastre şi nu veţi da greş!

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More