Bebelușii născuți prematur sunt mai vulnerabili faţă de cei care s-au născut la termen, din pricina faptului că funcțiile organismului lor nu sunt încă dezvoltate îndeajuns.…
Bebelusi 0-12 luni
Naşterea unui copil este un eveniment important în viaţa unei femei. Din momentul aflării veştii că familia urmează să se mărească, membrii acesteia îşi…
Scorul Apgar este prima notă pe care o primește copilul. Acest scor se evaluează de la 0 la 10, pe baza calculării a cinci parametri,…
Bebeluşilor le crește primul dinţişor începând cu luna a patra, cel târziu a șaptea. Cel mai harnic micuţ va avea grijă ca încă de…
Înţărcarea este un mare eveniment care se petrece atât în viaţa mamei, cât şi a copilului ei. Multe mămici se întreabă când, cum, în…
Multe dintre mămici îşi pun întrebarea: “Oare îmi alăptez corect bebeluşul?” şi, de cele mai multe ori, caută informaţii prin diverse locuri care să…
Se cunosc multe dintre beneficiile realizării unui masaj asupra copilului, ele reflectându-se în dezvoltarea armonioasă a corpului micuţului. Masajul acţionează asupra sistemului circulator asigurând…
Mama, prin alăptare, îi asigură hrana micuţului pentru a creşte şi a se dezvolta. Uneori, mamele se pot confrunta cu o producţie lactată mai…
Un bebeluş născut prematur ar trebui să fie hrănit, în medie, de șapte-opt ori pe zi. La spital, bebeluşilor li se administrează, pe lângă…
Eczema la bebeluşi poate arăta puţin înfricoşător la început, când este roşie, mai are şi o crustă dură deasupra, dar mai ales pentru că…