Home » Bebelusi 0-12 luni » Botez » Botezul copiilor în religia creştin-ortodoxă

Botezul copiilor în religia creştin-ortodoxă

Botezul copiilor este o practică folosită de toate familiile adepte ale religiei creştin- ortodoxe, iar substratul este că se iartă păcatul strămoşesc şi se confesează credinţa în Iisus.

Potrivit regulilor şi tradiţiilor, botezul are loc la nu mai puţin de 40 zile de la naşterea copilului, excepţie făcând cazurile speciale când este vorba despre boli şi afecţiuni grave.

Având în vedere că suntem o naţiune liberă şi cu o gândire progresistă, ar putea spune mulţi, tot acest fenomen a fost pus sub semnul întrebării de-a lungul timpului şi chiar s-a încercat o schimbare a întregului proces, rugând mai-marii Bisericii ca botezul să se săvârşească atunci când copilul mai creşte, pentru ca acesta să aibă singur posibilitatea să-şi aleagă calea în ceea ce priveşte credinţa.

Am încercat, pe cât posibil, să vă răspundem în rândurile de mai jos la câteva nelămuriri în ceea ce priveşte botezul copiilor, aşa că vă invităm să rămâneţi alături de noi.

Ce este botezul?

Mulţi părinţi spun că ultima etapă a naşterii unui copil este botezul, iar după aceea, cam “ce-o vrea Dumnezeu”, că au scăpat cu toate. Ei bine, gândirea aceasta nu este tocmai în regulă. După botez începe viaţa copilului întru Hristos şi Biserică. Dacă vă gândiţi să faceţi acest pas, nu deveniţi delăsători, ci mergeţi regulat la biserică, pentru a-i instiga celui mic o dorinţă de cunoaştere şi iubire a aproapelui şi a lui Dumnezeu. Botezul nu este o obligaţie sau un ritual pe care “trebuie să-l facem” pentru că trăim într-o comunitate – botezul este o posibilitate şi o alegere.

Tradiţii şi obiceiuri după botez

După cum bine ştiţi, în timpul ceremoniei copilul este scăldat de către preot în cristelniţă de trei ori, are loc “scoaterea din mir”, se spun tot felul de replici menite să atragă bafta asupra celui mic, niște atribute care nu au loc în Sfânta Biserică, dar se mai taie şi “moţul”, se mai pun bani, se sting lumânări, iar toate aceste ritualuri, şi nu numai, ne asigură Sfinţii Părinţi că nu au nici cea mai mică legătură cu Biserica şi ortodoxia.

Ce devine din ce în ce mai trist este că aceste ritualuri păgâne prind amploare în defavoarea celor susţinute de Biserică, ce se dau uitării.

De cele mai multe ori se pierde încrederea în Dumnezeu şi în menirea botezului – nu mai este necesar să puneţi bani, zahăr sau busuioc în cristelniţă, iar dacă aţi uitat, să faceţi să pară că e sfârşitul lumii. Copilul nu va fi mai bogat, mai deştept, mai frumos dacă nu aveţi credinţă, dar totuşi asezaţi aceste lucruri şi vă puneţi toată încrederea că asta e ceea ce are nevoie cel mic pentru a avea succes în viaţă – toate acestea însumă un singur cuvânt: deşertăciune.

Copilul este “scos din mir” după botez?

Nimic mai fals. La botez, după ce este creştinat, micuţul este uns cu Sfântul Mir, pentru ca mai spre sfârşitul slujbei, acesta să fie şters, tot de către preot. Așadar, baia care îi este făcută bebeluşului după câteva zile nu are absolut niciun rost, din punct de vedere bisericesc.

Şi, nu în ultimul rând, ursitoarele, cel mai păgân act din toate câte există. Se spune că părinţii au un gol spiritual extraordinar de mare când cheamă aceste femei, deoarece ei nu cunosc nici cele mai mici şi slabe noţiuni despre Hristos şi creştinism.

Aşa că aveţi două opţiuni, alegeţi să vă creştinaţi copilul cu mai puţin fast, dar ascultând toate sfaturile din partea preotului şi să vă asiguraţi că cel mic porneşte pe drumul cel bun, ori puteţi face cea mai fastuoasă petrecere în care să sărbătoriţi un botez cu mult prea multe obiceiuri păgâne şi nerealiste…

Autor: bebee

Articole similare

Login

Lost your password?