Home » Copii mici 1-5 ani » Sanatate copii » Care sunt bolile copilăriei şi cum trecem peste ele

Care sunt bolile copilăriei şi cum trecem peste ele

Copilul tău are febră, iritaţii, bubiţe roşii?! Atunci e posibil să prezinte una dintre bolile copilăriei: vărsatul de vânt, scarlatina, Roseola Infantum, pojarul, boala obrajilor roşii sau boala mână-gură-picior.

            Bolile copilăriei sunt boli virale, iar cele mai multe duc la o imunizare pe viaţă. Majoritatea sunt contagioase încă din perioada prealabilă erupţiei, adică cei mici pot fi infectaţi dacă în prezenţa lor sunt alţii care au boala, dar nu prezintă încă simptomele.

  1. Vărsatul de vânt, denumit şi varicelă

Copiii sub zece ani sunt predispuşi la această boală, rar apare la cei de sub un an, poate apărea şi la adulți, dar extrem de rar.

Printre simptome, care apar cu o zi-două înainte de erupţia cutanată, regăsim: lipsa poftei de mâncare, o febră uşoară, uneori dureri abdominale.

Erupţia la început se aseamănă cu pişcătura de ţânţar, mai apoi transformându-se într-o veziculă. Dacă aceasta este spartă, de regulă prin scărpinare, ea se va infecta, rămânând semn. De multe ori, peste erupţia veche pot apărea leziuni recente.

Se transmite prin aer şi salivă şi durează între o săptămână şi trei, până când toate erupţiile vechi vor dispărea.

Îndemnări: Aveţi grijă ca cei mici să nu rupă erupţiile, pentru a nu le rămâne semne. Unghiile ar trebui să le fie tăiate pentru a nu le facilita scărpinatul. Pentru mâncărime puteţi folosi diverse geluri, recomandate de pediatru. Dacă temperatura este mai mare de 39.5 °C, vomită, nu poate merge bine, atunci este cazul să mergeţi de urgenţă cu el la spital.

  1. Scarlatina

Este o infecţie bacteriană cauzată de grupa A streptococică, care poate fi tratată cu antibiotice (pe care le vor lua timp de zece zile), deşi nu se recomandă folosirea acestor compuşi la vârsta lor. Infecţia apare la copiii cu vârste cuprinse între patru şi opt ani, cei mai mari de zece ani sunt suficient de imunizaţi împotriva acestei boli.

Vărsăturile, febra, frisoanele, ameţelile, faringoamigdalita acută (limba de zmeură) sunt unele dintre simptomele prezente.

Când prezintă această infecţie, vor avea faţa, gâtul şi trunchiul plin de mici ridicături (papule) roşiatice sau negricioase dure. Când este în proces de trecere, apare descuamarea pe tot corpul, chiar şi la nivelul palmelor şi tălpilor.

Se transmite prin atingerea obiectelor (jucării, tacâmuri etc), pe cale aeriană.

Îndemnări: În această perioadă, copilul trebuie să consume multe lichide, pentru a nu se deshidrata. Certificarea bolii se face prin exudat faringian.
bolile copilăriei

  1. Roseola Infantum

Este specifică sugarilor, dar uneori este întâlnită şi în cazul preşcolarilor (cei de trei ani). Primul simptom prezent este febra, după care dispare şi se ivesc bubiţe de doi-trei mm în diametru în zona toracelui, în spatele urechilor, răspândindu-se apoi la nivelul feţei şi membrelor.

Este transmisă prin aer şi salivă.

Singurul sfat este controlul temperaturii şi consumul cât mai multor lichide.

  1. Pojarul (rujeola)

Este o boală contagioasă, care se manifestă prin apariţia unor pete roşii pe piele.

Simptomele sunt: scurgeri nazale, febră, conjunctivită, tuse expectorantă, leziuni roşiatice care au centrul albăstrui sau alb în înteriorul obrazului sau chiar în gură.

Erupţia apare mai întâi pe frunte, gât, trunchi, membre. Leziunele seamănă cu rubeola, dar nu prezintă prurit.

De obicei, infectarea are loc la sfârşitul sezonului rece şi în primăvară, perioada de incubaţie debutează cu zece zile înaintea apariţiei simptomelor şi durează două săptămâni.

  1. Boala obrajilor roşii (Parvovirus B19)

Pacienţii cu această boală îi pot afecta pe cei din jurul lor înainte de apariţia bolii şi nu după. Erupţia apare brusc, în prima zi în obraji, după care se împrăştie pe tot corpul. Erupţia este însoţită de febră şi dureri articulare. Durează în jur de cinci zile, dar poate reveni din cauza stresului, a căldurii.

  1. Boala mână-gură-picior

Apare în perioada iunie-octombrie. Uneori este confundată cu varicela, dar perioada de incubaţie este mai scurtă, de trei-șase zile, în comparație cu cea a varicelei (10-21 de zile).

Manifestările debutează cu o zi-două înaintea erupţiei: dureri articulare, dureri faringiene, tuse, febră. Leziunile apar în regiunea gurii, faringelui, palmelor şi tălpilor, sunt dureroase şi pot lăsa urme…

Se transmite prin respirație sau contact fecal-oral.

Autor: bebee

Articole similare

Login

Lost your password?