Home Scolari Ce facem dacă adolescentul este într-un anturaj negativ?

Ce facem dacă adolescentul este într-un anturaj negativ?

de bebee
2,5K views

Mulţi părinţi întâmpină această problemă în perioada de adolescenţă a copiilor lor, perioadă în care mulţi copii îşi aleg prieteni nepotriviţi, din cauza lipsei de experienţă. De multe ori, există riscul ca ai noştri copii să imită comportamentele agresive, atât din punct de vedere verbal, cât şi fizic, ale acestor prieteni, doar pentru a fi plăcuţi de toţi ceilalţi membri ai grupului şi a deveni membri.

Cum putem ajuta adolescenţii în astfel de cazuri? În primul rând, ca părinţi, să încercăm să ne apropiem cât mai mult de adolescenţi, să le demonstrăm că doar în interiorul familiei pot găsi adevăraţii prieteni în care pot avea încredere pentru a-şi destăinui trăirile, sentimentele, dragostea şi toate celelalte lucruri sufleteşti sau materiale, de care ar putea avea nevoie.

Încercaţi să vă faceţi şi să acordaţi mai mult timp copiilor voştri, oferiţi-le afecţiune, dragoste părintească şi prietenească, înţelegere şi respect, ca să nu existe posibilitatea ca adolescenţii să caute în anturaj ceea ce nu găsesc în familie. Deveniţi voi un exemplu bun pentru copiii voştri, dacă vă doriţi să nu aleagă o cale greşită în viaţă.

Dacă în cele din urmă, adolescentul se integrează într-un anturaj negativ, încercaţi să comunicaţi cu el ca să vedeţi ce anume l-a determinat să aleagă această cale, şi cum anume aţi putea să-l faceţi să înţeleagă că familia este singurul loc în care găsesc dragoste, armonie, înţelegere, siguranţă, afecţiune şi tot ceea ce ar mai putea avea nevoie.
Ce facem dacă adolescentul este într-un anturaj negativ

Existenţa armoniei şi a dragostei într-o familie sunt cele mai importante elemente în formarea spirituală a adolescenţilor.

Încurajaţi-vă adolescenţii să înceapă să ia singuri decizii, motivându-le şi explicându-le de ce anume e important să facă asta, căci va veni momentul în care vor trebui să plece de la casa părintească spre a urma o facultate, o carieră şi a-şi forma o familie.
Cel mai folositor lucru ar fi să îi povesteşti adolescentului tău câteva dintre experienţele prin care ai trecut în viaţă, care te-au ajutat să devii ceea ce eşti acum.
Învăţa-l să îşi aleagă prieteni potriviţi, oameni cu suflet bun şi sinceri, pe care să se poată baza atunci când va avea nevoie şi de la care să fie sigur că nu va învăţa lucruri negative.

Să nu încercaţi să fiţi agresivi cu adolescenţii, căci mai tare îi împingeţi spre alegerea anturajului, în care văd un eventual refugiu, o familie unde pot găsi tot ceea ce cred ei că ar avea nevoie şi ar putea rupe orice legătură cu voi.

Comunicarea în relaţia părinte-adolescent este foarte importantă, deoarece ajută la conturarea personalităţii acestora. De voi depinde ce fel de om va fi copilul dumneavoastră. Dacă vreţi copii buni, fiţi sau deveniţi părinţi buni!

Nu încercaţi să îi interziceţi să meargă la o plimbare cu prietenii, într-o excursie sau să îşi aleagă prietenii pe care voi v-aţi dori să îi aleagă, pentru că aceştia vor face toate aceste lucruri şi nu numai, pe ascuns, fără ştirea voastră. Fiţi cei mai buni prieteni ai lor, şi arătaţi-le ce este bine şi ce este rău să facă sau să aleagă.

Să nu vă fie ruşine să fiţi deschişi cu copiii voştri. Discutaţi orice subiect cu ei, căci sunt la începutul vieţii, când aceştia sunt curioşi şi au foarte multe întrebări. Nu vă mai îndepărtaţi copiii de voi, din lipsa timpului vostru!

Să vă faceți mai mult timp pentru a petrece cu familia, căci riscaţi să rataţi momente foarte importante din viaţa familiei şi a copiilor dumneavoastră…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More