Home Scolari Copilul meu fumează – cum îl convingem să renunţe la ţigări?

Copilul meu fumează – cum îl convingem să renunţe la ţigări?

de bebee
2,7K views

Conform unui studiu, la noi în ţară numărul fumătorilor a ajuns la aproximativ cinci milioane de consumatori, mulţi dintre  aceştia începându-şi această patimă în jurul vârstei de 18 ani. Cam pe la 12 ani, copiii încearcă pentru prima oară să vadă cum este să fumeze.

În întreaga lume, la fiecare şase secunde un om moare din cauza acestui viciu groaznic.

Ca şi definiţie, am putea spune că fumatul este un viciu foarte grav, ce ajunge să producă dependenţă, fiind şi motivul decesului multor oameni.

Tinerii se gândesc de cele mai multe ori, că prin intermediul fumatului, există posibilitatea de a fi acceptaţi într-un anumit grup de prieteni.

Mulţi copii se gândesc la fumat ca la o metodă de relaxare, de eliberare de forţele negative, stres, supărare sau diverse eşecuri. Lucru total greşit! Sau uneori aceştia fumează din cauza faptului că se plictisesc.

Chiar dacă ai voştri copii sunt persoane recalcitrante, voi, ca părinţi, trebuie să aveţi multă răbdare cu ei, şi să le oferiți ajutorul întotdeauna când au nevoie, chiar dacă ei nu îndrăznesc să vă solicite ajutorul.

adolescenti care fumeaza

Apropiaţi-vă de copiii voştri tot mai mult! Alocaţi mai mult timp familiei! Cunoaşteţi-le prietenii, ca să vedeţi dacă fac parte dintr-un anturaj bun sau rău, şi ca să vedeţi ce hotărâre aţi putea lua pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă.

Cel mai important rol în renunţarea la această patimă îl au părinţii, căci doar aceştia le pot explica copiilor lor cum anume afectează fumatul sănătatea oamenilor. Oferiţi-le exemple ale eventualelor boli produse de fumat (infertilitate, cancer, carii, cefalee, ateroscleroză, halenă, emfizem pulmonar, boli ale inimii şi multe altele).

Induceţi copiilor necesitatea adoptării unui stil de viaţă cât mai sănătos, care să îi ferească de foarte multe boli grave, şi să capete o sănătate de neclintit, renunţând la fumat şi practicând un anumit sport.

Dacă sunteţi de părere că această situaţie vă depăşeşte şi nu ştiţi cum anume să procedaţi, solicitaţi ajutorul unui bun psiholog, care să vă ajute să depăşiţi acest impas, alături de copilaşii dumneavoastră.

În alte cazuri, de îndată ce aţi observat că hăinuţele copilului miros a fum de ţigară, comunicaţi cu el, determinaţi-l să aibă încredere în dumneavoastră, ca să vă poată povesti ce anume l-a împins să facă asta. În funcţie de răspunsul dat, vorbiţi-i calm, cu multă dragoste şi răbdare, explicându-i detaliat de ce anume nu e bine să fumeze şi care sunt riscurile acestuia. Evitaţi pe cât posibil tonul agresiv şi violenţa fizică sau psihică, ce au rolul de a-l îndepărta pe copil de părinţi, dându-i ocazia să se refugieze în anturajul rău famat.

Explicaţi-i cât de greu îi va fi să renunţe la fumat, dacă nu face asta de timpuriu, când e abia la început.

În ziua de azi, puteți găsi foarte multe filmuleţe foarte interesante, pe înţelesul fiecăruia, despre efectele dăunătoare ale fumatului. Cautați-le şi arătați-i copilului tot felul de filmuleţe şi poze, în speranţa că va renunţa la fumat…

Documentaţi-vă cât mai mult pe această temă, înainte de a vorbi cu copilul, ca să ştiţi exact ce anume să îi spuneţi şi să îl sfătuiţi.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More