Home Bebelusi 0-12 luniIngrijirea bebelusului Cum să faci bebeluşul să adoarmă

Cum să faci bebeluşul să adoarmă

de bebee
1,6K views
bebelus si mama care dorm

Vine un moment în viaţa unei femei când calea existenţei sale o ia spre o altă dimensiune, aceea de a fi mamă. Din momentul naşterii, totul se rezumă la bunăstarea micuţului şi tot ce era în universul ei a dispărut luând locul grijile, dar şi bucuriile pe care puiul ei i le oferă.

Unul dintre momentele îndrăgite de către tinerele mămici este alăptarea, cu ajutorul căreia se stabileşte o legătură emoţională între mamă şi bebeluşul ei, dar se asigură şi hrănirea lui. Un alt moment care este experimentat cu drag de către tinerele mămici este şi adormirea micuţului. În continuare, vă vom prezenta câteva metode prin care mămicile își pot adormi bebelușii:

  1. Legănatul. Este una dintre cele mai vechi metode de a adormi bebeluşul și dă rezultate în mod sigur. Fie că este ţinut în braţe, aşezat pe o pernă pe picioarele mamei sau în pătuţ, legănatul, prin mişcarea lui într-o parte şi cealaltă, ajută la adormirea micuţului.
  2. Căldura mamei. Se referă la momentele de dragoste şi răsfăţ pe care mama i le oferă copilului ei.
  3. Alăptatul. Este de mult timp cunoscut faptul că, după luarea mesei, multor adulți li se face somn. Iată că nici copiii nu fac excepție de la regulă. Ei pot adormi chiar când sunt alăptaţi.
  4. Ritualuri înainte de somn. De exemplu, baia sau masajul. Când aceste activități sunt realizate înainte ca bebelușul să fie pus la somn, cu timpul vor deveni o rutină şi copilul va şti că în curând va dormi. De asemenea, şi citirea unor mici povestioare îl pot face pe micuţ să adoarmă.
  5. Înfăşarea. Deseori, copiii tresar prin somn. Aceste mişcări bruşte ale mâinilor, picioarelor sau corpului îi pot trezi şi, pentru a se evita asta, multe dintre mămici, înfaşă copilul cu o păturică.
  6. Încălzirea pătuţului. Dacă pătuţul este rece există posibilitatea ca celui mic să i se ducă somnul. Se recomandă ca, înainte să fie aşezat copilul, să se pună un aşternut încălzit sau materiale care se încălzesc repede (de exemplu, flanelul).
  7. Masajul. Acesta presupune o activitate ce pune în mişcare tot corpul copilului. În urma masajului, dar şi a exerciţiilor, copilul se simte obosit şi adoarme uşor şi repede.
  8. Observarea semnelor de oboseală ale micuţului. În cazul în care copilul începe să caşte, să fie liniştit, să nu se mai joace cu jucăriile, înseamnă că se apropie ora de dormit. Este bine ca mămica să fie atentă la aceste semne şi să nu lase să treacă această stare a copilului. Dacă acesta nu doarme atunci când vrea, mai târziu poate deveni iritat, morocănos şi poate adormi şi mai greu.
  9. Muzica. Unii copii sunt adormiți cu ajutorul muzicii. Fie că este vorba despre cântece de copii ori de relaxare, i se induce starea de somn prin ascultarea ei.
  10. Zgomotul alb. Este numit astfel, pentru că este un sunet pe care copilul îl aude repetitiv atunci când este pus la somn, de exemplu, ticăitul ceasului…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More