Home Bebelusi 0-12 luniSanatate De ce apare urticaria şi cum o tratăm

De ce apare urticaria şi cum o tratăm

de bebee
9,5K views
De ce apare urticaria şi cum o tratăm

Urticaria este termenul medical ce reprezintă acea roşeaţa combinată cu umflături de pe pielea copilului, ce îi dã acestuia o senzaţie grozavă de mâncărime. Poate apărea pe orice parte a corpului şi poate dispărea după câteva ore sau zile.

Dacă bebeluşul tău are urticarie, aceasta se poate dezvolta după cum urmează:

  • mici bubiţe roşii de unul-doi centimetri, care se împânzesc destul de repede;
  • acestea pot fi roşii sau albe şi dau mâncărimi;

Urticaria este o afecţiune destul de comună, mai ales la copii mici şi bebeluşi. Una din cinci persoane se confruntă cu aceasta, la un moment dat în viaţă.
tratamente naturale urticarie

De ce apare urticaria?

Cea mai comună cauză a urticariei la copii este o infecţie virală, ca răceala sau gripa; şi factorii fizici precum expunerea la frig sau la căldură, pot declanşa, de asemenea, această afecţiune.

  • Copilul, poate dezvolta această iritatie ca rezultat la o reacţie alergică la ceva ce a mâncat sau băut: alune, ouă, ciocolată, citrice, căpşune, diferiţi aditivi, lapte de vacă (mai ales dacă bebeluşul e mai mic de șase luni) dar şi la diverse medicamente.
  • Bebeluşul poate reacţiona în acest mod şi faţă de ceva cu care a intrat în contact în ultima perioada: plante sau chimicale, animale, înţepături de insecte – aici depinde strict de alergiile celui mic.
  • Fii atentă la momentul în care urticaria a dat primele semne pe pielea celui mic, cât a durat şi, dacă este posibil, gândeşte-te şi la ce ar fi putut cauza acest lucru. Toate acestea îl pot ajută pe medicul specialist să determine ce e mai bine pentru viitorul acestuia.

Cum pot trata urticaria copilului meu?

Urticaria celui mic poate dispărea în câteva ore sau câteva zile, după cum am spus şi în primele rânduri. Cu toate acestea, dacă observaţi că aceasta este extrem de înroşită şi umflată sau bebeluşul se scarpină incontrolabil, vă recomandăm să îl duceți repede la un consult. Medicul îi poate prescrie medicamente antiinflamatoare, antihistaminice, pentru a reduce efectele acestei afecţiuni nedorite. În cazuri extreme, pentru tratarea urticariei puteţi apela şi la pastile pentru corticosteroizi.

De asemenea, poţi încerca anumite tratamente făcute în casă:

  • pune puţină loţiune pe iritatie pentru a calma mâncărimea;
  • păstrează-i unghiuţele micuţe şi, mai ales, curate, pentru a-i proteja pielea în momentul în care va începe să se scarpine;
  • îmbracă-l numai în hăinuţe făcute din fibre naturale, precum bumbacul, pentru a reduce iritatiile de pe piele;
  • dacă ai în minte vreun detergent sau produs de curăţenie care ar fi putut sau ar putea să-i facă rău celui mic şi pielii acestuia, încearcă alternativele. Pudrele non-biologice pentru spălat sunt mult mai delicate cu pielea bebeluşului.

Pot apărea complicaţii?

Urticaria este cauzată de o reacție alergică ce câteodată poate fi un semn mai timpuriu pe care îl dă organismul cu privire la lucrurile care îi sunt neprielnice. Simptomele pot fi extrem de serioase, rapide şi, în unele cazuri, fatale…

Sună la urgenţe în cazul în care apar următoarele: respiraţie greoaie, dificultate în respiraţie, umflarea limbii, buzelor, rapiditatea bătăilor inimii, pielea rece, pierderea cunoştinţei, ameţeală şi vomă.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More