Home Scolari Ghiozdanul poate afecta dezvoltarea copilului

Ghiozdanul poate afecta dezvoltarea copilului

de bebee
1,7K views
Ghiozdanul poate afecta dezvoltarea copilului

Alegerea unui ghiozdan presupune mult mai mult decât culoarea lui sau trendul pe care îl reprezintă. Mulți uită de efectele mai puţin bune ale acestuia asupra dezvoltării copiilor.

Dacă nu se alege un model potrivit pentru corpul copilului, există mari şanse ca acesta să aibă probleme ale coloanei vertebrale. Bineînţeles, un lucru care contează este greutatea care va fi adaugată în ghiozdan.

Începerea şcolii este un moment important atât în viaţa copilului, cât şi în ceea ce privește bugetul familiei. Pe ultima sută de metri, mamele aleargă după rechizite, uniformă şi, lucrul care contează cel mai mult pentru un copil, alegerea ghiozdanului. Această situaţie ridică cele mai multe probleme pentru mămici. Copiii sunt atât de încântaţi, încât nu se pot hotărî la un anumit ghiozdan.

Cererea din partea profesorilor a multor materiale auxiliare îi face pe copii să ducă în spate kilograme bune, pe lângă obiectele necesare, precum: manualele, caietele, penarul, pacheţelul şi alte lucruri ce se mai adaugă. Unii specialişti spun că greutatea unui ghiozdan nu ar trebui să depăşească mai mult de 10% din greutatea copilului. Ei bine, de cele mai multe ori, greutatea ghiozdanului poate fi de două sau trei ori mai mare decât ar trebui să fie în mod normal.
fetita cu ghiozdan

Purtarea zilnică a unui ghiozdan greu duce la apariţia problemelor de respiraţie, de deformare a coloanei vertebrale (lordoză, scolioză), pierderea echilibrului pe scări, de exemplu. Mulţi copii au tendinţa de a merge cocoşaţi şi nu drepţi cum ar fi normal. Durerile apar îndeosebi în partea de sus între umeri şi în zona lombară.

Un ghiozdan ideal ar trebui să aibă să aibă două bretele, astfel greutatea va fi distribuită uniform în spatele copilului. De asemenea, partea din spate a ghiozdanului ce vine în contact cu spatele copilului ar trebui să aibă un strat suplimentar mai moale, deoarece aceasta îi va da o stare de confort în timpul purtării. Greutatea ghiozdanului în sine ar trebui să fie cât mai mică.

Şi modul în care se face ghiozdanul acasă contează pentru copil. Se recomandă ca aşezarea cărţilor grele să fie în spatele ghiozdanului şi tot ce mai urmează a fi pus după aceea să se aşeze în ordinea greutăţii obiectelor respective.

Învăţaţi copilul câteva trucuri:

  1. să îşi regleze bretele ghiozdanului atât cât să îi permită purtarea eficientă a lui;
  2. să poarte ghiozdanul cu ambele bretele, nu cu una;
  3. în mijlocul de transport să nu îl poarte în spate, ci să şi-l de a jos;
  4. dacă iese seara de la cursuri, să poarte pe ghiozdan semne reflectorizante;
  5. în cazul în care simte disconfort în timpul purtării ghiozdanului sau în absenţa acestuia, să vă anunţe, iar dacă starea nu trece, să mergeţi la un consult de specialitate…

Recomandarea specialiştilor este să vă înscrieți copiii la cursuri de sport, în afara celor de la şcoală, sau chiar să încurajați practicarea unui anumit sport. Alegerea ghiozdanului trebuie să respecte câteva reguli minime, după cum sunt cele descrise mai sus, iar viaţa copilului (şi chiar şi a părinţilor) va fi scutită de neplăceri. Copilul va fi în continuare încântat de ghiozdanul lui cel special.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More