Home Bebelusi 0-12 luniDezvoltarea bebelusului Înţărcarea bebeluşului de la sân

Înţărcarea bebeluşului de la sân

de bebee
1,4K views
bebelus care mananca piure

Înţărcarea este un mare eveniment care se petrece atât în viaţa mamei, cât şi a copilului ei. Multe mămici se întreabă când, cum, în ce fel ar putea să înţarce copilul.

Ei bine, nu există standarde ori reguli stricte de urmat despre cum ar trebui să se procedeze în această situaţie.

Când se hotărâşte înţărcarea copilului, mama trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte: dacă este pregătit sau nu copilul, dacă a dat semne că cere înţărcarea sau din diferite motive trebuie încetată alăptarea.

De fapt, când copilul se înţarcă, se renunţă la hrănirea copilului la sân. Unii spun că înţărcarea ar începe chiar din momentul când copilul trece de la hrănirea exclusivă cu lapte matern la hrană diversificată (după șase luni de la naştere). Mulţi medici susţin şi propun tinerelor mămici să nu renunţe la alăptare după șase luni de zile, ci să continue până la vârsta de doi ani, dacă se poate. Astfel, copilul va profita în continuare de beneficiile laptelui matern.

Înţărcarea se poate petrece atunci când fiecare mamă decide că este momentul potrivit sau când chiar copilul arată acest lucru.

Copilul dă o serie de semne cum că ar fi pregătit de înţărcare:

  1. refuză sânul mamei;
  2. suge din ce în ce mai puţin lapte;
  3. preferă alte alimente.

Există câteva sfaturi care se dau tinerelor mămici care vor să înţarce copilul mai uşor, fără să fie prea mult chinuite şi nici copilul să nu aibă mult de suferit în urma acestei decizii.

  1. Înţărcarea ar trebui să înceapă treptat şi nu brusc, cum procedează majoritatea mamelor din ziua de azi.
  2. Probabil mulţi dintre copii au un program relativ fix de alăptare. De aceea, mămicile pot încerca să sară peste una dintre mesele din zi. Atenţie! A nu se sări una dintre mesele principale.
  3. O altă cale prin care mămica îşi poate obişnui copilul să nu mai fie alăptat este aceea prin care se reduce din timpul de alăptare.
  4. Amânarea sau distragerea copilului cu alte activităţi decât alăptarea. Când copilul cere să fie alăptat, mămica poate încerca altceva pentru hrănirea lui sau să îi distragă atenţia cu diferite jucării, şi astfel copilul să uite de nevoia de a suge sân.

Specialiştii le povestesc tinerelor mame despre importanţa alăptării şi tot ce aduce bun laptele lor pentru dezvoltarea armonioasă şi starea de sănătate a copiilor. Se recomandă ca mămicile să se consulte cu medicul de familie, pediatrul şi chiar un psiholog în momentul în care iau această decizie, deşi în zilele noastre mamele încă procedează aşa cum făceau şi propriile lor străbunici şi îşi înţarcă brusc copilaşii prin metode mai neplăcute lor (aplicarea unor diferite condimente pe mameloanele lor sau chiar părăsirea copilului pe un interval scurt de timp, cu ideea că acesta ar uita de acest reflex)…

Aceste metode ar putea duce la unele dereglări emoţionale şi psihice ale copiilor, dar şi a mamelor, care s-ar putea simţi vinovate de aceste gesturi barbare.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More