Home Copii mici 1-5 aniIngrijirea copilului Limbajul copilului de la 3 luni la 2 ani – ce semnale ne dă?

Limbajul copilului de la 3 luni la 2 ani – ce semnale ne dă?

de bebee
1,4K views
limbajul copiilor

Mijlocul de exprimare al celor mici este deosebit de important în această perioadă. Cum altfel ar putea să te anunţe că îi doare burtica sau că le este foame?!

În cazul bebeluşilor, limbajul lor este reprezentat de o paletă de reflexe vocale pe care le deţin, folosite până în momentul când vor începe să înveţe să vorbească pentru a îşi exprima necesităţile. Aceste sunete reflexe apar în primele trei luni de viaţă. Sunt considerate ca fiind reflexe, deoarece sunt produse în mod spontan, precum strănutul sau tusea. Bineînţeles, dacă părinţii nu le acordă ceea ce au nevoie, aceste sunete se vor intensifica şi vor recurge la plâns.

Nu de puţine ori i-aţi auzit gângurind între ei, i-aţi văzut gesticulând. Chiar dacă pentru voi, adulţii, sună ca şi ,,dadadada”, cei mici reuşesc să comunice.

Când au aproximativ 18 luni ştiu în jur de șase cuvinte, dar când ajung la doi ani pot deţine un vocabular de 100 de cuvinte, înțelegând de la 200 până la 500 de cuvine.

Rolul părinţilor în înțelegerea limbajului copilului

Acesta este vital în dezvoltarea corectă, eficientă şi accelerată a limbajului la copii. Cu toate că la început vei avea tendinţa de a folosi diminutive, când va începe să vorbească nu le mai folosi, deoarece va trebui să îşi dezvolte un vocabular corect. Cuvintele trebuie pronunțate încet şi cu claritate.

Nevoile şi le va putea exprima prin gesturi, de exemplu arătatul cu degetul spre biberon atunci când îi e foame. Cu toate că nu vă poate răspunde, vorbiţi cu el, aşa va putea învăţa cuvintele, prin repetare. Citiţi-le! Explicați-le ceea ce le citiţi. Aşa îşi vor putea îmbogăţi vocabularul.

Cu toate că, la început, părinţilor li se va părea dificilă această comunicare, în timp se vor obişnui, vor deveni familiarizaţi.

Vârsta

Începând cu cea de-a 11-a lună sau a 12-a, copiii încep să scoată câte un cuvânt, mai apoi vor fi capabili să le unească în fraze scurte.

În primele luni, copilul va emite sunete pentru a se auzi, precum bolboroseala, gângureala. Pentru a-ţi atrage atenţia, va scoate sunete puternice, precum ţipătul. La 8-12 luni toţi bebeluşii vor pronunţa aceleaşi sunete, vor „vorbi” aceeaşi limbă, indiferent de cetăţenia pe care o au. De aceea, se recomandă să îi vorbiţi în mai multe limbi, deoarece copilul este capabil să le înveţe cu uşurinţă. De la 12 luni până la doi ani  te va asculta atent şi se va întoarce spre tine când te va auzi vorbind, când îl vei striga pe nume. Sunetele de la 12 luni, de la gângurit se vor transforma în primele cuvinte, la debutul formării vocabularului pe care îl vor poseda.

Mult mai târziu, în jurul vârstei de trei ani vor putea vorbi în fraze complete şi îşi vor putea exprima nevoile cu ajutorul cuvintelor.

Sfaturi

Pentru facilitarea învățării limbajului, părinților li se recomandă:

  • să imite sunetele pe care le aud de la bebeluşi. Astfel, ei vor fi încurajaţi să scoată şi mai multe, acest lucru fiind un pas în iniţierea unei conversaţii.
  • să li se adreseze cu o voce armonioasă, entuziasmată, pentru a le căpăta atenţia şi interesul în a îi asculta.
  • să îi stimuleze pe copii încât să îi urmărească în activităţile zilnice pe care le întreprind. De exemplu, chiar şi atunci când mâncaţi sau vă îmbrăcaţi spuneţi-le cum se numesc obiectele respective…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More