Home » Bebelusi 0-12 luni » Sanatate » Refluxul gastroesofagian la bebeluşi

Refluxul gastroesofagian la bebeluşi

Majoritatea bebeluşilor, ocazional, scuipă sau vomită pe parcursul unei zile. Cu toate acestea, când regurgitarea cauzează alte probleme sau este asociată cu alte simptome, putem ajunge la o afecţiune numită “reflux gastroesofagian”, care, de asemenea, se poate întâmpla şi la sugari.

Care sunt simptomele refluxului gastroesofagian?

Cele mai comune simptome ale acestei afecţiuni sunt următoarele:

  • Vomă frecventă;
  • Tuse frecventă sau persistentă;
  • Refuz sau dificultate de a se alimenta;
  • Plânset excesiv înainte sau după masă;
  • Arsuri, gaze sau dureri abdominale.

Multe alte simptome sunt aruncate pe seama acestui reflux însă de cele mai multe ori nu este deloc sigur că în realitatea acesta le şi cauzează.

Luaţi în considerare şi: colici, creştere deficitară, probleme de respiraţie sau pneumonie.

Care sunt cauzele apariţiei refluxului gastroesofagian?

Ca în cazul adulţilor ce suferă de această afecţiune, şi la cei mici este efectul mişcării stomacului în sus, a alimentelor ce au fost ingerate recent, către esofag şi câteodată afară pe gură.

De obicei, bebeluşii sunt sănătoşi din punct de vedere medical, dar unora le sunt afectaţi şi nervii, creierul sau muşchii.

Cauza principală pentru care se întâmplă acest reflux este un sistem digestiv imatur şi pe el cade toată vina – aceste probleme ar cam trebui să dispară în jurul vârstei de un an.

Cum se poate diagnostica în mod corect atât la bebeluşi, cât şi sugari?

De obicei, un istoric medical povestit de părinţi ar trebui să fie suficient pentru a determina afecţiunea, mai ales dacă aceasta cauzează şi disconfort. În alte cazuri, mai speciale, sunt necesare și recomandate anumite teste:

    • Înghiţirea de Bariu – este un test special cu raze ultraviolete care foloseşte bariul pentru a lumina şi a scoate în evidenţă esofagul, stomacul şi părţile de sus din intestinul subţire. Acest test poate identifica dacă sunt anumite îngustări în aceste zone.
    • Proba pH-ului – în timpul acestui test, pacientul trebuie să înghită un tub lung şi subţire ce va sta în esofag timp de 24 de ore.
    • Endoscopia – acest test îi dă voie medicului să vadă şi să observe direct ce se întâmplă în esofag, stomac şi în intestinul subţire.
    • Studiu gastric – în timpul acestuia, copilul bea lapte sau mănâncă alimente amestecate cu fel de fel de chimicale radioactive. Aceste chimicale sunt urmate în tractul gastrointestinal cu ajutorul unei camere speciale.

durere de stomac bebelus

Care sunt tratamentele folosite pentru refluxul gastroesofagian la bebeluși?

Sunt o varietate de măsuri în ceea ce privește stilul de viaţă pe care le poţi încerca acasă cu uşurinţă, pentru a calma acidul copilului tău.

Printre acestea se numără:

  • ridică partea de sus a coşului/pătuţului în care stă sau doarme bebeluşul;
  • ţine bebeluşul în poziţie verticală timp de 30 minute după fiecare masă;
  • îngroaşă laptele din biberon cu nişte cereale (consulta medicul specialist înainte de a face acest lucru);
  • schimbă programul meselor;
  • încearcă alimente şi mâncăruri solide (cu aprobarea medicului specialist).

Dacă refluxul este server sau nu observi niciun fel de îmbunătăţire a simptomelor, mergi de urgenţă la un alt consult, deoarece bebeluşul poate avea nevoie de o medicaţie recomandată pentru a se trata…

bebee

Login

Lost your password?