Săptămâna 15

de bebee
1,9K views
Saptamana 15 de sarcina

În săptămâna cincisprezece de sarcină trebuie să începi să te pregătești pentru noi provocări! Citește articolul următor pentru a afla ce se întâmplă cu mama și copilul în această etapă.

Multe simptome specifice sarcinii, printre care și greața, amețeala și oboseala, aproape au dispărut. Durerile care încep spre sfârșitul sarcinii sunt încă foarte departe, astfel încât în această perioadă te poți relaxa cât mai mult. Având în vedere faptul că burtica ta încă nu este atât de evidentă și nu ai luat foarte mult în greutate, încă nu ai învățat să te adaptezi condiției fizice specifice unei femei însărcinate.

Așadar, săptămâna cincisprezece de sarcină este momentul ideal să începi să „exersezi” dormitul și șezutul pe o parte, cum să mergi și cum să stai pentru a avea o mai bună postură. Dacă începi să exersezi de acum, îți va fi mult mai ușor mai târziu când va trebui să faci toate aceste schimbări pentru a ameliora durerile sarcinii.

a 15-a saptamana de sarcina

Mama în săptămâna cincisprezece de sarcină

Spre deosebire de celelalte săptămâni, cea de-a cincisprezecea nu aduce schimbări foarte mari organismului mamei. Multe femei au luat deja în greutate până la 2.5 kilograme, deși kilogramele acumulate variază de la mamă la mamă. Este absolut normal dacă până acum ai luat în greutate câteva kilograme în plus sau în minus față de cele menționate anterior. Cea mai mare problemă cu care mămicile se confruntă în această perioadă este durerea cauzată de ligamentele care continuă să se întindă pe măsură ce uterul crește. Tot în această perioadă, mămicile încep să aibă renumitele crize de sughiț.

Bebelușul în săptămâna cincisprezece de sarcină

Bebelușul tău a crescut foarte mult în comparație cu săptămâna trecută, având o lungime de zece centimetri. Un strat subțire de păr acoperă pielea copilului, menținând temperatura constantă a acestuia. Stratul îndeplinește această funcție până când copilul se naște, dispărând la scurt timp după naștere. În săptămâna cincisprezece se petrec în interiorul pântecelor multe lucruri uimitoare. Cel mai interesant este faptul că oasele urechilor încep să se întărească, iar copilul tău este acum capabil să audă sunete, inclusiv bătăile inimii mamei, vocea și respirația sa…

Mulți părinți obișnuiesc să pună muzică liniștitoare, de cele mai multe ori aceasta fiind cea clasică, pentru a calma copilul. Deși copilul se mișcă foarte mult, mama încă nu simte acest lucru, cu excepția unor lovituri ocazionale. Aceste mișcări vor fi simțite mai puternic și mai des, pe măsură ce sarcina avansează. Încă din săptămâna paisprezece brațele și picioarele au crescut mai lungi decât capul. Acest lucru este foarte important, având în vedere faptul că până acum capul a fost partea care predomina corpul fătului. În săptămâna cincisprezece încep să se formeze senzorii gustativi, iar unghiile de la mâini și picioare cresc din ce în ce mai repede.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More