Home Bebelusi 0-12 luni Semnificația numelui Andrei

Semnificația numelui Andrei

de bebee
23,9K views
numele Andrei

Semnificația numelui Andrei se află în strânsă legătură cu Biblia și credința creștină, Andrei fiind unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. Sfântul Andrei a fost ucis de necredincioși și răstignit pe o cruce care avea forma literei X, cruce care acum îi poartă numele.

Numele Andrei este sărbătorit, în cinstea Sfântului Andrei, conform calendarului ortodox, pe 30 noiembrie, 4 iulie și 19 august, iar potrivit calendarului catolic, tot în data de 30 noiembrie.

Originea numelui Andrei

Originea acestui nume provine din cuvântul grecesc „aner”, care la modul genitiv devine „andros”, ceea ce înseamnă viril, curajos și energic. Acest nume mai este asociat și bărbăției, fiind considerat conducătorul unei haite de lupi, iar persoanele care poartă numele Andrei se presupune că ar avea un al șaselea simț datorită acestui fapt și au capacitatea de a-i surprinde mereu plăcut pe cei din jur cu intuiția lor.

Tocmai pentru faptul că este considerat conducătorul unui grup, cum este al celui de lupi, Andrei este o persoană care se preocupă foarte mult de semenii săi și le poartă întotdeauna de grijă, pentru a se asigura că sunt mereu bine.

Tipul de caracter pe care-l au purtătorii numelui Andrei

Acest nume reprezintă o persoană care este echilibrată, inteligentă și tinde să fie mereu ghidată după steaua sa. Știe să dea dovadă de tenacitate în orice situație, însă fără a uita de diplomație și bun-simț, vrând să dea dovadă mereu de cei șapte ani de-acasă.

Andrei nu este un nume care să fie asociat unei persoane conformiste, deoarece are tendința de a ilustra mai mult persoane care au un simț al originalității foarte bine dezvoltat și care acționează mereu pe baza unei strategii bine gândite.

Uneori este predispus unor crize de furie, deoarece are tendința să explodeze în cazurile în care să lasă ghidat de furie și nervi. Este un bun observator, mereu atent la cele mai mici detalii, pentru că știe că acestea sunt cele care fac diferența, iar uneori, chiar destul de des, acesta tinde spre perfecțiune și se consideră o persoană care poate chiar să dea dovadă de așa ceva.

Persoanele care poartă numele de Andrei sunt considerate ca fiind unele cărora le place să seducă, dar, cu toate acestea, sunt destul de sensibile și de exigente din punct de vedere sentimental.

Semnificația numelui Andrei în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Andrei este 6.

Această cifră este asociată exigenței, dar, uneori, și nehotărârii. Această nehotărâre nu provine din partea persoanelor care poartă numele Andrei, ci din partea celor care sunt în preajma lor, deoarece tind să le înțeleagă greșit pe aceste persoane și nu le este prea clar care sunt intențiile care se ascund în spatele gesturilor lor…

De asemenea, cifra 6 ilustrează și o bogată experiență de viață, ceea ce oferă purtătorilor acestui nume o puternică încredere în forțele proprii. Cum a fost menționat anterior, Andrei este o persoană care acționează mereu după o strategie care este bine gândită și de care acesta este sigur că va da rezultate.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More