Home » Bebelusi 0-12 luni » Semnificația numelui Crina

Semnificația numelui Crina

Numele Crina provine din limba greacă, mai exact de la numele Krinon, alături de derivatele sale Krino, Krinis și multe altele, iar tradus în română însemnă „crin”.

Tipul de caracter pe care-l au purtătoarele numelui Crina

Purtătoarele acestui nume sunt considerate a fi persoane care au foarte multă încredere în sine, fiind în același timp puțin orgolioase, dar mândre de ceea ce sunt.

Crina este propriul ei critic, iar acest lucru se datorează faptului că își dorește mereu să evolueze și să fie cea mai bună în cât mai multe domenii. Standardele ei sunt destul de înalte și este o persoană puternică, ce are încredere în propriile forțe; este înțeleaptă, știe mereu cum este corect să procedeze în orice situație, iar energia ei este una care pare a nu se sfârși niciodată.

Crina se împrietenește mereu destul de rapid cu oamenii pe care-i cunoaște de puțin timp, dar, cu toate acestea, știe care dintre ei îi va aduce bucurii și care reprezintă un eventual risc în calea sa, motiv pentru care se apropie numai de acele persoane pe care le vede ca fiind genul ei, adică active, ambițioase și intuitive. Este genul de persoană care luptă cu orice preț pentru a ajunge să-și transforme visurile în realitate și nu renunță niciodată la acestea, chiar dacă uneori îi este destul de dificil să ajungă acolo unde își dorește. Este conștientă de faptul că lucrurile bune nu apar peste noapte, motiv pentru care depune numeroase eforturi și sacrificii pentru a le putea obține.

Purtătoarea acestui nume este mereu dispusă să sară în ajutorul celor din jurul ei. Vrea să știe că poate fi mereu de folos, iar atunci când are ocazia să ofere o mână de ajutor, nu se ferește să facă acest lucru și nici nu stă să se gândească prea mult la acest aspect.

Semnificația numelui Crina în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Crina este 9.

Purătoarele al căror nume este guvernat de această cifră sunt considerate a fi genul de persoane care sunt mereu active, au o inteligență de admirat și pun un accent destul de mare pe filosofie. Idealurile și standardele lor sunt unele destul de sus poziționate și se așteaptă oarecum ca și cele ale persoanelor care le înconjoară să fie la fel…

Autor: bebee

Articole similare

Login

Lost your password?