Home » Bebelusi 0-12 luni » Semnificația numelui Larisa

Semnificația numelui Larisa

Numele Larisa este unul destul popular în țara noastră, însă care nu prea poate fi asociat cu foarte multe variante care să sugereze o rădăcină a acestuia sau o semnificație exactă a lui, dar, ca orice alt nume, are la rândului lui o origine.

Varianta masculină a numelui Larisa pare să lipsească și nici nu există un nume de acest gen care să i se asemene cât de cât.

Originea numelui Larisa

Una dintre ipotezele de la care se presupune a proveni numele Larisa este cea construită pe baza asemănării acestuia cu numele unui oraș antic din Tesalia, care se numește Larissa, observându-se în componența acestuia un „s” suplimentar față de primul menționat.

Se presupune că acesta ar avea un „miez” de proveniență rusă, motivul fiind acela că la ruși este un nume foarte popular, însă care este găsit sub varianta „Lora”, care a pătruns într-o oarecare măsură și pe teritoriul românesc, iar un diminutiv al acestuia este considerat a fi Lori.

O altă ipoteză subliniază ideea conform căreia originea numelui Larisa ar fi una din limba greacă, ce își are rădăcina în cuvântul „charis” care vine tradus ca „grație” și care este asociat acestuia datorită legăturii existente cu zeița „Chariessa”, ce reprezintă „grația”.

Dintre toate aceste ipozete, ultima prezentată pare a fi cea mai plauzibilă, iar specialiștii par să se încreadă mai mult în aceasta decât în cele menționate anterior.

Tipul de caracter pe care-l au purtătoarele numelui Larisa

Purtătoarele acestui nume sunt preocupate de cei din jur și vor ca aceștia să fie mereu într-un mediu plin de armonie și lipsit de orice stare care ar putea provoca tensiune sau agitație. Sunt firi individualiste și preferă să facă lucrurile din punctul de vedere al practicabilității lor, dar mai ales cu scopul de a le aduce mereu un avantaj sau un câștig.

Din dorința de a le face viața mai ușoară și mai frumoasă celor dragi, acestea tind uneori să preia asupra propriilor umeri toată greutatea și toate grijile care-i necăjesc pe aceștia, fără a se gândi de două ori la acest lucru.

Sunt mereu active și știu cum anume să acționeze în direcția dorită și preferă ca munca pe care o depun să fie una bazată pe dreptate și un comportament exemplar, pe care ceilalți să-l urmeze. Purtătoarele numelui Larisa se implică mereu în tot felul de activități cu scopul de a-și îmbogăți experiența de viață, deoarece știu că aceasta este cea care asigură succesul pentru perioadele ce urmează imediat după ce au reușit să aibă parte de astfel de activități.

Semnificația numelui Larisa în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Larisa este 6.

Aceasta exprimă excesul și nehotărârea, lucruri care uneori tind să pună stăpânire asupra purtătoarei acestui nume, prin faptul că aceasta uneori se suprasolicită doar de dragul de a-i ajuta pe cei dragi. Uneori, nehotărârea provine din faptul că aceasta are mult prea multe variante de alegere, dintre propriile cunoștințe și idei, însă nu este mereu sigură care dintre acestea ar fi cea mai potrivită și tinde să ezite preț de câteva secunde…

Purtătoarea numelui Larisa este mereu încrezătoare în forțele proprii, iar bagajul ei de experiențe este unul foarte bogat.

bebee

Login

Lost your password?