Home Bebelusi 0-12 luni Semnificația numelui Liliana

Semnificația numelui Liliana

de bebee
27,9K views
Liliana

Numele Liliana este unul feminin, care transmite gingășie și naturalețe, iar acest lucru se datorează și asocierii cu liliacul, însă varianta sa masculină pare să lipsească.

Originea numelui Liliana

Există mai multe ipoteze care fac referire la originea acestui nume, iar una dintre acestea este cea potrivit căreia numele Liliana ar proveni de la numele englezesc Lily, care este o prescurtare de la numele Elisabeth. De la această origine se face o trecere la o alta, care ar presupune că numele provine de la cuvintele de origine ebraică „el-isha-beth”, care, traduse în limba, română înseamnă „Dumnezeu” (Elohim) dar și „mântuire”.

O altă ipoteză pornește de la asocierea cu numele Lily, acesta reprezentând „crin” în limba noastră, motiv pentru care se presupune că numele Liliana este asociat și cu această floare, nu numai cu liliacul.

Tipul de caracter pe care-l au purtătoarele numelui Liliana

Purtătoarele acestui nume sunt considerate a fi femei frumoase și seducătoare, care „strălucesc” oriunde se află. Luptă mereu pentru lucrurile pe care și le doresc, și la fel procedează și în cazul în care doresc să câștige compania anumitor persoane, în special atunci când vine vorba de un eventual partener de viață.

Dau mereu dovadă de bună educație și disciplină, sunt persoane liniștite și niciodată nu renunță la seriozitate, deoarece consideră că fără de aceasta primele două elemente menționate nu ar putea fi dobândite sau dovedite.

Purtătoarele numelui Liliana sunt mereu energice și harnice, motiv pentru care nu oferă nimănui niciodată ocazia de a le reproșa anumite lucruri. Vor să facă totul ca la carte și depun eforturi serioase din acest punct de vedere. Sunt mereu atente la detalii însă nu apreciază apariția evenimentelor neprevăzute, deoarece acest lucru pare să le afecteze starea de siguranță, o stare pe care acestea o apreciază și o caută mereu.

Vor să știe ce anume se va întâmpla în perioada ce urmează sau măcar să primească anumite indicii în această direcție, pentru a ști la ce anume să se aștepte. Atunci când vine vorba de a-i ajuta pe cei din jur, purtătoarele numelui Liliana nu se feresc să facă acest lucru, în majoritatea cazurilor fiind ele cele care vor ridica primele mâna pentru a se oferi voluntare.

Au și un simț al creativității însă nu sunt conștiente de acest lucru, asociindu-l de obicei cu intuiția, însă dacă se vor concentra mai mult asupra detaliilor, vor reuși să-și dea seama de acest lucru.

Semnificația numelui Liliana în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Liliana este 4.

Acest lucru ilustrează o persoană care este caracterizată prin ambiție, poftă pentru siguranță, dar și stabilitate. Purtătoarele numelui Liliana sunt genul de persoane care alcătuiesc profilul ideal al unei prietene de nădejde și care oferă mereu sprijin atunci când este nevoie…

Luptă mereu pentru a câștiga ceea ce-și doresc însă caută mereu să aibă parte de siguranță pentru a nu se simți amenințate din niciun punct de vedere.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More