Home » Bebelusi 0-12 luni » Semnificația numelui Matei

Semnificația numelui Matei

Semnificația numelui Matei pare să aibă o legătură mare cu Noul Testament, fiind autorul uneia dintre Evanghelii, iar în zilele noastre este întâlnit atât ca nume de familie, cât și ca prenume; ceea ce lipsește însă este existența unei variante feminine a acestuia și nici nu există un nume feminin care să i se asemene cât de cât.

Celebrarea acestui nume are loc pe data de 16 noiembrie, potrivit calendarului ortodox, iar la catolici este sărbătorit pe data de 21 septembrie.

Originea numelui Matei

Acesta se presupune că își are rădăcinile în forma ebraică Matithjah, care este alcătuită din elementele „matath”, care semnifică „dar” și elementul „jah”, care este o formă de prescurtare al numelui Jahve, și care reprezintă numele lui Dumnezeu. Astfel, numele Matei ar putea fi tradus ca „darul lui Dumnezeu”.

Se presupune că ar exista și o legătură cu numele de origine grecească, Mathathaios, și Matthaios, acestea la rândul lor contribuind într-o oarecare măsură la formarea numelui Matei.

Tipul de caracter pe care-l au purtătorii numelui Matei

Purtătorii acestui nume sunt persoane caracterizate de o sensibilitate ieșită din tipare și care nu mai poate fi întâlnită la foarte multe persoane; cu toate acestea, sunt destul de puternice și vor reuși mereu să țină pentru ele problemele și grijile care nu le dau pace, deoarece nu își doresc ca și alte persoane să fie afectate de acestea, în special atunci când vine vorba de familia lor.

Dacă vor vedea că o persoană care este în preajma lor este tristă, vor încerca să mute și munții din loc, doar pentru a putea aduce măcar încercarea conturării unui zâmbet pe buze, iar acest lucru îl vor face fără a o determina pe aceasta să se simtă datoare într-un anume fel. Ei se simt responsabili să facă acest lucru și consideră că este de datoria lor să intervină atunci când văd că cineva se confruntă cu o problemă sau supărare.

Familia este mereu în capul listei atunci când vine vorba de purtătorii numelui Matei, iar dacă sunt dispuși să mute munții din loc pentru persoane care uneori le sunt chiar străine, imaginați-vă ce ar fi capabili să facă pentru propria lor familie! Cu siguranță sunt lucruri pe care ni le putem imagina destul de greu.

Au un puternic simț empatic, chiar dacă acest lucru nu este unul suficient de evident, iar dorința lor de a se dezvolta este una nemărginită, care nu are impusă niciun fel de limită.

Nedreptatea nu este pe gustul lor și vor împiedica apariția acesteia, indiferent despre ce anume ar putea fi vorba.

Semnificația numelui Matei în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Matei este 3.

Oare este greu să credem că aceasta reprezintă iluminarea și rigoarea? Mai mult ca sigur nu, mai ales dacă stăm să analizăm cu atenție caracterul descris anterior, cel care este reprezentativ pentru cei care poartă numele Matei…

Este clar că purtătorul numelui Matei tinde să urmeze mereu calea cea mai corectă și încearcă să-i atragă și pe cei dragi de partea aceasta. Este o persoană care știe să asculte, dar la rândul lui îi place să fie și el ascultat de către ceilalți.

Autor: bebee

Articole similare

Login

Lost your password?