Home Bebelusi 0-12 luni Semnificația numelui Rebeca

Semnificația numelui Rebeca

de bebee
23,5K views
Rebeca

Numele Rebeca are o istorie construită de-a lungul mai multor ani, fiind purtat și de numele soției lui Isaac, pomenit și în Vechiul Testament.

Originea numelui Rebeca

Numele Rebeca își are originea în ebraicul „Ribqah” – în limba română este echivalent al „splendorii”. O altă presupunere ar fi cea conform căreia acest nume este asociat și cu un alt cuvânt, tot de această origine, care vine tradus ca fiind o „cursă” sau o „piedică” ori o „capcană”.

Cea de-a doua presupunere nu este una foarte validă și nici atât de răspândită precum prima. După cum a fost menționat, numele Rebeca este apreciat în mare parte pentru semnificația lui, mai exact pentru traducerea lui pe baza originii sale, adică pentru faptul că este un nume asociat cu splendoarea.

Tipul de caracter pe care-l au purtătoarele numelui Rebeca

Se presupune că femeile sau fetele care poartă numele Rebeca ar fi unele dintre cele mai seducătoare și atractive femei și știu cum anume să-i atragă în „mrejele” lor pe cei din jur, cei care sunt pe placul lor, bineînțeles.

Au o fire autoritară și știu mereu cum să se impună și să se facă ascultate de către cei care fac parte din mediul lor de muncă, dar și din viața lor personală. Sunt mereu puse pe treabă și sunt foarte active, având uneori o energie care este demnă de invidiat.

Orice este un element de noutate pentru acestea nu va reprezenta un motiv de îngrijorare, deoarece reușesc să se adapteze într-un ritm rapid oricărei experiențe noi sau activități pe care sunt nevoite să o deruleze, fie că li se cere acest lucru, fie că doresc să-l facă pe baza propriei inițiative.

Purtătoarea numelui Rebeca este o persoană onestă și de încredere. Dacă vrei să-i spui un secret, poți fi sigur că acesta nu va ieși din gura ei și nici măcar nu va da de bănuit că ar ști un lucru pe care tu-l ferești de auzul celor din jur.

Este o persoană pe al cărei ajutor te poți baza mereu și care știe cum și când să intervină pentru a te ajuta să treci mai ușor peste greutățile cu care te confrunți, chiar dacă nu-i vei mărturisi acest lucru. Este atentă la detalii, iar acest aspect reprezintă motivul pentru care reușește să fie mereu „pe fază”.

Semnificația numelui Rebeca în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Rebeca este 7.

Aceasta este reprezentativă atunci când vine vorba de spiritualitate, înțelepciune și succes, iar persoanele care au o influență din partea acestei cifre, din punct de vedere al numelui, cum este cazul Rebecăi, reușesc să fie caracterizate prin loialitate, receptivitate și încredere. Curiozitatea este cea care „ucide pisica” în cazul ei, iar acest lucru poate aduce uneori mici puncte în minus, însă va ști mereu cum anume să le facă să dispară…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More