Home NastereaTravaliu Tot ce trebuie să ştim despre cordonul ombilical

Tot ce trebuie să ştim despre cordonul ombilical

de bebee
12,9K views
Cordonul ombilical

Cordonul ombilical este puntea de legătură dintre mamă şi făt, mai precis dintre placentă şi făt. Apare în cea de-a cincea săptămână de sarcină şi este responsabil cu transferul nutrienţilor de la mamă la făt. Are o lungime variabilă, acesta crește o dată cu înaintarea sarcinii, ajungând în luna a noua să măsoare în jur de 60 cm.

Unde se află?

Cordonul ombilical este localizat la nivelul abdomenului fătului, unde, mai apoi, va fi buricul. Cordonul este format din două artere, o venă şi gelatină Warthon cu rol în protecţia celor trei vase de sânge. Vasele de sânge din cordon ajung în corpul fătului la nivelul ficatului.

Anomalii ale cordonului ombilical

Aceste anomalii se referă la lungimea cordonului şi inserţia lui. În mod normal, lungimea unui cordon ombilical este cam de 60 cm. Există cazuri când acesta este scurt şi se spune că fătul are dereglări în mişcările fetale; dacă este mai lung, atunci apare un risc crescut ca fătul să aibă cordonul răsucit în jurul gâtului; dacă este absent, fătul este în contact direct cu placenta. Cordonul este mai scurt cu câţiva cm la sexul feminin decât la cel masculin, iar la gemeni ajunge să fie mai scurt chiar cu zece cm.
bebelus Cordonul ombilical

În ceea ce priveşte inserţia lui, un capăt este situat în abdomenul fătului, iar celălalt în placentă. De obicei, cordonul se prinde central de placentă. Când cordonul se prinde de marginea placentei, se numeşte inserţie marginală şi se consideră că se întâmplă din cauza unei întârzieri a creșterii intrauterine a fătului. Când cordonul se prinde de membrane, adică în afara plăcii coriale, se întâlnește inserţia velamentoasă, iar probabilitatea de a avea această anomalie este destul de redusă.

Cum este cordonul ombilical la gemeni?

În cazul unei sarcini multiple, fiecare făt are propriul lui cordon ombilical şi placentă unică (gemeni monozigoţi) sau au placente diferite (gemeni heterozigoți).

Afecţiuni ale cordonului ombilical

Există câteva anomalii ale cordonului ombilical ce pot dăuna mamei şi fătului, şi care se pot depista în urma efectuării unei ecografii. Una dintre cele mai frecvente este circulara de cordon, mai precis, cordonul ombilical se răsucește în jurul gâtului fătului. De asemenea, mai pot fi identificate: o arteră ombilicală în loc de două, încurcare a cordonului, formare de noduri, prolaps de cordon ombilical (cordonul trece prin cervix înaintea fătului) şi vasa previa (unul dintre vasele de sânge din cordon trec prin cervix sub făt).

Ce se întâmplă cu cordonul ombilical la naștere?

După momentul naşterii, medicul taie cordonul şi îi ataşează o clemă, moment în care, în cordon se întrerupe circulaţia sângelui, iar fătul respiră, luându-şi singur oxigenul necesar. Din cordon mai rămâne o bucăţică de 2,5 cm care va deveni buricul bebeluşului.

Ce se întâmplă cu cordonul ombilical după naştere?

În prima oră de la naştere, bebeluşului i se face o baie şi i se curăţă cordonul ombilical cu ajutorul unui pansament antiinflamator, pentru a se evita infecţia acestuia. După o zi de la naştere, clema ataşată de cordon este înlăturată de către medic. Zona se curăţă cu alcool de fiecare dată când se schimbă scutecul sau i se face baie bebeluşului. Cu timpul, restul cordonului se usucă şi cade, rămânând o zonă roşie, care, ulterior, va fi acoperită cu piele, ducând la formarea buricului…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More