Home Retete Gris cu lapte: 3 retete ca in copilarie

Gris cu lapte: 3 retete ca in copilarie

de bebee
6,8K views
Gris cu lapte

Griș cu lapte este una dintre rețetele copilăriei. Atunci când nu știi ce să mănânci, dar ai puțin lapte și griș în casă, poți foarte bine să-ți prepari o porție de griș cu lapte.

Iată câteva rețete de griș cu lapte pe care le poți prepara oricând!

Griș cu lapte și sirop de zahăr ars

Ingrediente necesare pentru rețeta de griș cu lapte și sirop de zahăr ars:

  • 4 căni a 250 ml de lapte
  • 4 linguri de zahăr
  • O linguriță de coajă de portocală sau o linguriță de coajă de lămâie
  • O esență de vanilie
  • O cană de 250 g de griș
  • O linguriță de unt
  • 3 sau 4 lingurițe de zahăr pentru sirop
  • Un baton de vanilie

Mod de preparare a rețetei de griș cu lapte și sirop de zahăr ars:

  1. Se fierbe laptele împreună cu cele patru linguri de zahăr și cu batonul de vanilie. Apoi, se adaugă treptat grișul și se amestecă încontinuu. Se adaugă lingurița de unt și un praf de sare și se lasă să se fiarbă bine, până când grișul este fiert.
  2. Într-o tigaie puneți cele trei sau patru lingurițe de zahăr și lăsați-l să se topească, dar fără să se înnegrească, apoi adăugați apă și lăsați-l să fiarbă puțin. Se adaugă coaja de portocală sau de lămâie și se amestecă.
  3. Se va obține un griș cu lapte care se va pune în vase mai mici și se va adăuga siropul obținut anterior. Se dă la rece, iar mai apoi se poate servi.

Griș cu lapte ca la bunica

  Ingrediente necesare pentru prepararea rețetei de griș cu lapte tradițională:

  • O cană de griș
  • O cană de 300 ml de lapte
  • 3 lingurițe de scorțișoară
  • 3 linguri de zahăr
  • Dulceață
  • Nuci măcinate (3 sau 4 nuci)
  • O esență de vanilie sau de rom
  • 2 linguriţe de miere

Mod de preparare a rețetei de griș cu lapte tradiționale:

  1. Se pune laptele la fiert împreună cu cele trei linguri de zahăr și cu esența de vanilie sau de rom. După ce s-a dizolvat zahărul, iar laptele a început să fiarbă, se va adăuga grișul și se va amesteca încontinuu.
  2. După ce s-a fiert bine grișul, se lasă la răcit, iar mai apoi se va pune în vase mai mici. Grișul cu lapte se poate servi cu dulceață, scorţişoară sau cu nucă și miere (nucile se vor mărunți și se vor amesteca cu cele două lingurițe de miere, apoi se vor pune peste grișul răcit).

Griș cu lapte și dulceață

Gris cu lapte si dulceata

Ingrediente necesare pentru rețeta de griș cu lapte și dulceață:

  • Jumătate de litru de lapte (aproximativ 500 – 600 ml de lapte)
  • 6 sau 8 linguri de zahăr (după preferințe)
  • 5 linguri de griș (sau jumătate de cană de griș)
  • Coaja rasă de la o lămâie
  • Dulceață (aceasta poate fi și puțin acrișoară, deoarece grișul cu lapte va fi dulce)

Mod de preparare a rețetei de griș cu lapte și cu dulceață:

  1. Se pune laptele la fiert împreună cu cele șase sau opt linguri de zahăr. Se lasă la fiert până când se topește zahărul, apoi se adaugă coaja de lămâie rasă și se amestecă bine.
  2. Se adaugă treptat grișul, pentru a nu se forma cocoloașe, și se lasă la fiert până când grișul este fiert bine. În cazul în care pare mai subțire, puteți adăuga încă o lingură de griș, iar în cazul în care pare mai tare, puteți adăuga jumătate de cană de lapte cald…

După ce am obținut griș cu lapte, îl vom pune în vase mai mici și le puteam adăuga dulceața (după preferință); de asemenea, dulceața poate lipsi, nefiind obligatorie la rețeta de gris cu lapte.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More