Sari la conținut
Bebee
Copii

Cum construim o relație de prietenie cu copilul nostru

· 6 min de citit

O relație apropiată cu copilul se clădește din lucruri mărunte, repetate ani la rând: timp petrecut doar cu el, ascultat fără să-l întrerupi, promisiuni ținute, greșeli recunoscute. Nu înseamnă să-i fii egal și nici să spui „da” la orice. Copilul are destui prieteni de vârsta lui. De la tine are nevoie de căldura unui prieten și de siguranța pe care o dă un adult care rămâne adult.

De aici pornește tot ce urmează. Părinții care confundă apropierea cu lipsa regulilor ajung, de obicei, să piardă și una, și alta.

Prieten sau părinte apropiat?

Un prieten nu te trimite la culcare, nu-ți ia telefonul și nu te duce la dentist. Un părinte, da. Dacă încerci să fii „cel mai bun prieten” al copilului, vei ocoli deciziile nepopulare de teamă să nu-l superi, iar el va rămâne fără reperele de care are nevoie.

Mai e o capcană. Prietenii își povestesc necazurile unii altora. Un copil nu trebuie să ducă grijile tale cu banii, cu serviciul ori cu celălalt părinte. Îl poți lăsa să vadă că ești om și că ai zile proaste, dar nu el este cel care te consolează.

Ce poți lua din prietenie, fără nicio rezervă: interesul sincer pentru ce îl preocupă, râsul împreună, respectul, loialitatea și faptul că te bucuri să fiți unul cu altul.

Șase obiceiuri care apropie

Timp doar pentru el

Zece-cincisprezece minute pe zi în care faci ce alege el, fără telefon și fără frați. Pare puțin. Făcut zilnic, schimbă mult. Cu cei mici înseamnă joacă pe covor, iar despre asta am scris în articolul de ce e bine să ne jucăm alături de cel mic.

Ascultă până la capăt

Când îți povestește ceva, lasă deoparte ce faci și uită-te la el. Nu sări cu soluția, cu morala sau cu „eu la vârsta ta”. De multe ori vrea doar să fie auzit. O întrebare bună este „și tu ce ai simțit?” sau „vrei un sfat ori vrei doar să-ți asculte cineva povestea?”.

Ia-i în serios lumea

Desenele animate, jocul pe care îl joacă, formația pe care o ascultă, cearta cu colega de bancă. Pentru el sunt lucruri mari. Dacă râzi de ele la șapte ani, nu-ți va mai povesti nimic la paisprezece.

Ține-te de cuvânt

Ai promis că mergeți sâmbătă în parc? Mergeți. Dacă nu se poate, spune de ce și stabiliți altă zi. Încrederea se adună din zeci de promisiuni mici respectate.

Cere-ți iertare când greșești

Ai țipat pe nedrept, l-ai acuzat fără să fie vinovat, ai uitat de serbare. Un „îmi pare rău, am greșit” nu îți știrbește autoritatea. Îi arată cum se repară o relație și că poate veni și el la tine când o dă în bară.

Faceți lucruri împreună

Gătit, reparat bicicleta, o drumeție, un joc de societate, o poveste citită seara. Activitatea e doar pretextul. Multe discuții importante pornesc când mâinile sunt ocupate și nimeni nu se uită fix la nimeni. Despre cititul de seară găsești mai multe în articolul de ce le citim povești copiilor.

Limitele nu strică apropierea

Copiii se simt în siguranță când știu până unde pot merge. Regulile puține, limpezi, explicate pe scurt și aplicate la fel de fiecare dată nu-l îndepărtează de tine. Îl îndepărtează umilința, sarcasmul, comparațiile cu alți copii și pedepsele date la nervi.

Poți fi ferm și cald deodată: „Înțeleg că ești supărat că închidem tableta. Regula rămâne. Vrei să-mi povestești ce făceai acolo?”. Îi respingi comportamentul, nu pe el. Despre cum arată consecințele care îl învață ceva am scris în articolul despre pedeapsă din perspectiva unui psiholog.

Cum arată apropierea la fiecare vârstă

Până la 3 ani. Totul trece prin corp și prin joacă: ținut în brațe, cântecele, privit în ochi, răspuns la plâns. Acum se așază încrederea că ești acolo.

Între 3 și 6 ani. Joacă de-a ceva, povești, o mie de „de ce”. Răspunde-i cât poți de des. Lasă-l să te ajute la treburi, chiar dacă durează dublu.

Între 7 și 11 ani. Începe să aibă o viață a lui, la școală și cu prietenii. Întreabă concret („cu cine ai stat în pauză?”, nu „cum a fost la școală?”) și găsiți o activitate care să fie a voastră: un sport, pescuitul, clătitele de duminică.

De la 12 ani în sus. Are nevoie de mai multă intimitate și de mai puține întrebări. Bate la ușă, respectă-i tăcerile, fii disponibil când vrea el să vorbească, de obicei la ore nepotrivite. Nu îi imita limbajul și nu încerca să fii „de gașcă” cu prietenii lui; îl stânjenești. Am adunat idei în articolul despre cum ne apropiem de adolescenți.

Greșeli făcute din dragoste

  • Să-i devii confident pentru problemele tale de adult. Îl încarci cu o greutate care nu e a lui.
  • Să cedezi ca să nu se supere. Supărarea lui trece; lipsa de repere rămâne.
  • Să-i spui secretele mai departe. Dacă ce ți-a mărturisit ajunge la bunici sau la mesele cu prietenii, a doua oară nu-ți mai spune.
  • Să-l interoghezi. Curiozitatea e bună, ancheta nu.
  • Să reacționezi exagerat la un adevăr neplăcut. Dacă îți spune că a luat un patru și primește o jumătate de oră de ceartă, data viitoare ascunde carnetul. Mulțumește-i întâi că ți-a spus, apoi discutați ce e de făcut.
  • Să-l compari cu fratele, cu vecinul, cu tine la vârsta lui.

Semne că sunteți pe drumul bun

Vine la tine când a făcut o prostie, nu doar când are o veste bună. Te contrazice fără teamă. Îți povestește lucruri mărunte, fără să-l întrebi. Te caută când e trist. Acceptă un „nu”, chiar dacă bombăne.

Dacă nu vezi încă aceste semne, nu e nimic pierdut. Relațiile cu copiii se repară mai ușor decât cele dintre adulți, cu condiția să faci tu primul pas și să ai răbdare câteva luni.

Când e bine să ceri o părere din afară

Dacă cel mic s-a închis brusc, nu mai vorbește cu nimeni din familie, pare trist ori speriat de multă vreme sau certurile dintre voi au ajuns zilnice, discută cu psihologul școlii ori cu un psiholog pentru copii. Uneori o privire din afară scurtează mult drumul.

Întrebări frecvente

Pot fi cel mai bun prieten al copilului meu?

Poți fi omul în care are cea mai mare încredere, ceea ce valorează mai mult. Rolul de „cel mai bun prieten” e bine să rămână al cuiva de vârsta lui, iar tu să rămâi părintele la care se poate întoarce.

Ce fac dacă nu vrea să-mi povestească nimic?

Nu insista cu întrebări. Petreceți timp împreună făcând ceva, povestește-i tu lucruri mărunte din ziua ta și fii atent la momentele în care deschide el vorba. De multe ori se întâmplă seara, la culcare, sau în mașină.

Nu îmi pierd autoritatea dacă îmi cer scuze?

Nu. Copiii respectă mai mult un adult care își recunoaște greșelile decât unul care are mereu dreptate. Scuzele se referă la purtarea ta, nu anulează regula.

De la ce vârstă se construiește apropierea?

Din prima zi. Dar nu e niciodată prea târziu: și cu un adolescent distant se poate reface legătura, cu pași mici și cu consecvență.

Citește și

Produse pentru copii

Cookies & confidențialitate

Folosim cookies și tehnologii similare pentru a oferi o experiență optimă, a măsura traficul și a personaliza conținutul. Poți accepta tot, refuza tot, sau alege ce permiți. Detalii

Setări cookies