Sari la conținut
Bebee
Copii

10 metode educative de disciplinare în locul pedepselor dure

· 6 min de citit

O pedeapsă este educativă atunci când copilul înțelege din ea ce a greșit și ce are de făcut altfel data viitoare. Bătaia, țipetele și umilirea nu fac asta: opresc comportamentul pe moment, prin frică, dar nu învață nimic în loc. De aceea psihologii vorbesc astăzi mai degrabă despre disciplinare decât despre pedeapsă. Cuvântul „disciplină” vine din latină și înseamnă învățătură.

Mai e ceva de știut de la început. Legea românească interzice pedepsele fizice și tratamentele umilitoare aplicate copiilor, inclusiv în familie. Dincolo de lege, cercetările arată constant că bătaia este asociată cu mai multă agresivitate și cu o relație mai slabă între părinte și copil.

Iată zece metode care pot lua locul pedepselor dure.

1. Regulile spuse dinainte

Un copil nu poate respecta o regulă pe care o află abia după ce a încălcat-o. Stabiliți câteva, puține, formulate pozitiv: „în casă mergem, nu alergăm”, „jucăriile se strâng înainte de cină”. Spune și ce urmează dacă regula nu e respectată. Când urmarea vine, nu mai este o surpriză și nici o răzbunare.

2. Consecința firească

Uneori nu trebuie să faci nimic. Dacă refuză mănușile, îi vor îngheța mâinile până la colț. Dacă își uită caietul de sport, va explica el profesorului. Lecția o predă realitatea, iar tu rămâi de partea lui, fără „ți-am zis eu”. Metoda are o limită clară: nu o folosești când consecința ar fi periculoasă.

3. Consecința logică

Când realitatea nu oferă una, o stabilești tu, dar legată de faptă. A desenat pe perete: curăță peretele împreună cu tine. A mers cu bicicleta pe stradă, deși nu avea voie: bicicleta stă în garaj până mâine. O consecință fără legătură cu fapta, de felul „ai vărsat sucul, nu mai mergi la ziua lui Andrei”, i se pare nedreaptă și îl face să se gândească la supărarea lui, nu la greșeală.

4. Timpul de liniștire

Este varianta blândă a „colțului”. Copilul care a lovit sau a intrat într-o criză este scos câteva minute din situație, într-un loc liniștit, până își revine. Nu îl trimiți acolo cu furie și nu îl ții mult; o regulă orientativă des folosită este un minut pentru fiecare an de vârstă. La copiii mici funcționează mai bine dacă stai aproape. Scopul este calmarea, nu izolarea.

5. Pierderea unui privilegiu

Potrivită de la vârsta școlară în sus. Timpul la ecran, ieșitul cu prietenii, jocul preferat pot fi suspendate pe termen scurt atunci când au legătură cu problema. O seară fără tabletă are efect. O lună fără tabletă îl face să uite de ce a pierdut-o și te obligă pe tine să păzești interdicția treizeci de zile.

6. Repararea

Dacă a stricat, repară sau ajută la reparat. Dacă a jignit, își cere iertare și face ceva pentru cel jignit. Dacă a spart din neatenție un obiect, poate contribui cu o parte din banii lui de buzunar. Repararea îl scoate din rolul de vinovat și îl pune în cel de om care îndreaptă lucrurile, iar asta construiește responsabilitate.

7. Alegerea între două variante

„Îți strângi jucăriile acum sau după ce terminăm de citit?” Ambele variante îți convin, dar decizia e a lui. Copiii mici se opun adesea nu pentru că nu vor să facă lucrul cerut, ci pentru că nu vor să fie comandați. Alegerea le dă puțin control și scurtează multe lupte.

8. Ignorarea comportamentelor mărunte

Smiorcăitul, strâmbăturile, vorbele spuse ca să te scoată din sărite au de multe ori un singur scop: atenția. Dacă nu sunt periculoase și nu rănesc pe nimeni, nu le băga în seamă și întoarce-te spre el imediat ce vorbește normal. Va pricepe repede ce fel de purtare îi aduce atenția ta.

9. Lauda pentru ce face bine

Pare că nu are legătură cu pedeapsa, dar este cealaltă jumătate a ei. Copiii repetă comportamentele care primesc atenție. Spune concret ce ai văzut: „ți-ai așteptat rândul fără să împingi, mi-a plăcut”. O laudă precisă îl învață mai mult decât un „bravo” general și scade nevoia de a corecta.

10. Discuția de după

Când toată lumea s-a liniștit, vorbiți două minute. Ce s-a întâmplat? Ce simțeai? Ce ai putea face altfel data viitoare? La un copil de patru ani e de ajuns o frază. La unul de zece poate fi o conversație adevărată. Fără acest pas, orice consecință rămâne doar o neplăcere prin care a trecut.

Ce ține metodele în picioare

Trei lucruri fac diferența, oricare ar fi metoda aleasă.

Primul este consecvența. O regulă care azi se aplică și mâine nu îl învață pe copil să încerce marea cu degetul. E mai bine să ai trei reguli ținute decât zece lăsate baltă.

Al doilea este calmul tău. O consecință anunțată cu voce liniștită are greutate. Una strigată se pierde în ceartă. Dacă simți că explodezi, ia-ți tu un minut înainte să spui ceva.

Al treilea este legătura dintre voi. Un copil ascultă mai ușor de un adult cu care se simte în siguranță și cu care petrece timp plăcut. Despre asta scriem în articolul despre relația de prietenie cu copilul.

Ce nu este educativ

Bătaia, inclusiv „o palmă la fund”. Țipetele și amenințările. Etichetele de tipul „ești rău” sau „ești leneș”. Rușinarea în fața altora. Retragerea afecțiunii, adică tăcerea de zile întregi ori „nu te mai iubesc”. Lipsirea de mâncare sau de somn. Toate transmit copilului că el este problema, nu fapta lui, și îl învață să se ferească de tine, nu să se poarte altfel.

Dacă ți s-a întâmplat să ridici mâna sau vocea, nu ești un părinte pierdut. Cere-ți iertare, explică-i că ai greșit și încearcă altfel data viitoare. Iar când crizele sunt foarte dese, foarte violente sau nimic nu pare să meargă luni la rând, o discuție cu un psiholog pentru copii vă poate ajuta pe amândoi.

Întrebări frecvente

De la ce vârstă pot aplica o consecință?

Înainte de doi ani, copilul nu leagă fapta de urmare; acolo ajută să îi distragi atenția și să pui la adăpost ce nu are voie să atingă. Consecințele simple, imediate, încep să aibă sens pe la doi-trei ani. O împărțire pe vârste găsești în articolul despre cum pedepsim copiii educativ.

Ce fac dacă nicio metodă nu merge?

Verifică întâi consecvența și dacă cerințele se potrivesc cu vârsta lui. Uită-te și la somn, la foame, la schimbările din familie. Dacă problemele persistă, cere părerea unui specialist.

Este timpul de liniștire o formă de respingere?

Nu, dacă e scurt, anunțat calm și urmat de împăcare. Devine dăunător când e folosit ca amenințare, când durează mult sau când copilul este închis singur și speriat.

Cum procedez când părinții sau bunicii au reguli diferite?

Stabiliți între adulți, fără copil de față, cele câteva reguli de bază. Micile diferențe nu strică. Contrazicerea deschisă în fața lui, în schimb, da. Citește și cum privește un psiholog pedeapsa.

Citește și

Produse pentru copii

Cookies & confidențialitate

Folosim cookies și tehnologii similare pentru a oferi o experiență optimă, a măsura traficul și a personaliza conținutul. Poți accepta tot, refuza tot, sau alege ce permiți. Detalii

Setări cookies