Ce facem pentru a avea un copil model, cu așteptări realiste
· 7 min de citit
Un copil ajunge să se poarte frumos, să fie respectuos și responsabil mai ales pentru că vede asta zi de zi la adulții din jur, nu pentru că i se ține morală. Dacă prin „copil model” înțelegi unul care ascultă mereu, ia numai note mari și nu te face niciodată de râs, un asemenea copil nu există, iar cei care par așa plătesc adesea un preț ascuns. Se poate crește însă un copil cu bun-simț, cu încredere în el și cu grijă față de ceilalți, iar asta ține în mare parte de ce faci tu.
Ce înseamnă, de fapt, un copil model
Merită să te întrebi pentru cine vrei un copil model. Pentru el sau pentru cum arată familia în ochii rudelor, ai vecinilor, ai celorlalți părinți de la școală?
Copilul foarte cuminte, care nu contrazice pe nimeni și face mereu ce i se spune, este comod pentru adulți. Uneori este pur și simplu un copil liniștit din fire. Alteori este un copil care a învățat că e iubit doar când nu supără și care își înghite fricile, furia și dorințele. Acești copii ajung adesea adulți care nu știu să spună „nu” și care trăiesc cu teama de a dezamăgi.
O țintă mai sănătoasă: un copil care spune adevărul, își cere iertare când greșește, îi respectă pe ceilalți, duce un lucru la capăt și are curajul să aibă o părere. Va face și crize, va uita și teme, va și răspunde obraznic. E copil.
Nouă lucruri care contează mai mult decât predica
-
Poartă-te tu așa cum vrei să se poarte el. Dacă vrei să spună „mulțumesc”, să-l audă de la tine, inclusiv către el. Dacă vrei să nu mintă, nu-l pune să spună la telefon că nu ești acasă. Copiii copiază ce văd, nu ce li se explică.
-
Pune puține reguli și ține-te de ele. Cinci reguli limpezi, explicate pe scurt, sunt mai bune decât treizeci pe care le uiți și tu. Spune-le în forma a ceea ce are de făcut: „vorbim pe rând”, nu „nu mai întrerupe”.
-
Lasă urmările firești să-și facă treaba. Și-a uitat echipamentul de sport? Nu alerga cu el la școală de fiecare dată. O consecință mică, trăită, învață mai mult decât zece avertismente. Cum arată o consecință potrivită am descris în articolul despre pedeapsă din perspectiva unui psiholog.
-
Dă-i treburi pe măsura lui. La trei ani își strânge jucăriile cu tine, la șase pune masa, la zece își face singur ghiozdanul și are grijă de o plantă sau de animalul casei. Responsabilitatea se învață numai făcând.
-
Laudă efortul, nu eticheta. „Ai muncit mult la desenul ăsta” îl ajută mai mult decât „ești cel mai deștept”. Copilul lăudat doar pentru rezultat începe să ocolească lucrurile grele, de teamă să nu piardă titlul. Despre motivația la învățătură am scris în articolul cum ne motivăm copiii să învețe.
-
Învață-l să-și numească emoțiile. „Văd că ești furios pentru că a trebuit să plecăm din parc.” Un copil care are cuvinte pentru ce simte lovește și țipă mai rar. Toate emoțiile sunt permise; nu toate comportamentele.
-
Lasă-l să aleagă. Între două tricouri, între două gustări, între a-și face temele înainte sau după joacă. Alegerile mici îl pregătesc pentru cele mari și scad numărul luptelor pentru putere.
-
Dă-i voie să greșească. O notă proastă, un pahar spart, o ceartă cu un prieten sunt prilejuri de învățat, dacă nu le transformi în tragedie. Întreabă-l ce ar face altfel data viitoare.
-
Petrece timp cu el. Niciuna dintre cele de mai sus nu funcționează fără o relație caldă. Un copil ascultă de adultul de care se simte iubit. Idei găsești în articolul despre relația apropiată cu copilul.
Greșeli care par educație bună
Comparațiile. „Uită-te la sora ta”, „Andrei de ce poate?”. Nu motivează. Nasc ciudă față de cel dat exemplu și convingerea că nu e destul de bun.
Rușinarea în public. O observație făcută de față cu alții îl umilește și îl învață doar să se ferească. Luați-l deoparte.
Perfecționismul. Dacă nouă nu e de ajuns și zece e „normal”, copilul învață că valoarea lui stă în performanță. Oboseala și anxietatea apar repede la acești copii.
Programul fără nicio fereastră. Engleză, înot, pian, șah, meditații. Un copil are nevoie și de timp gol, în care se plictisește și inventează singur ce să facă.
Recompensele pentru orice. Dacă primește ceva pentru fiecare gest firesc, va întreba mereu „și eu ce primesc?”. Păstrează-le pentru ocazii deosebite și pune în loc aprecierea spusă în cuvinte.
Proiecția. Să faci din el ce n-ai apucat să fii tu. S-ar putea să nu-i placă nici baletul, nici medicina.
Lipsa de unitate între adulți. Când mama spune una, tata alta și bunicii altceva, copilul învață să caute adultul care cedează.
Fiecare copil pornește cu firea lui
Unii se nasc mai liniștiți, alții mai aprinși, unii sunt sfioși, alții vorbesc cu oricine. Temperamentul nu se schimbă prin educație. Se poate doar șlefui.
Un copil energic nu va sta nemișcat două ore la o masă festivă, oricât l-ai certa. Îl poți învăța însă să ceară voie să se ridice. Unul timid nu va recita la comandă în fața musafirilor, și nici nu trebuie. Pornește de la copilul pe care îl ai, nu de la cel pe care ți l-ai închipuit. Despre ce ține de fire și ce ține de creștere am scris în articolul despre personalitatea copilului.
Ce poți aștepta, pe vârste
- La 2-3 ani: crize de furie, „nu” la orice, greutatea de a împărți jucăriile. Sunt semne de dezvoltare, nu de proastă creștere.
- La 4-6 ani: respectă reguli simple, dar le testează des. Minte uneori, fiindcă abia învață să deosebească închipuirea de realitate.
- La 7-10 ani: înțelege ce e drept și ce nu și ține mult la dreptate. Poate duce singur sarcini mici, cu câte o reamintire.
- La pubertate și în adolescență: pune sub semnul întrebării tot ce i-ai spus. E obositor, dar e semn că începe să gândească pe cont propriu.
Dacă îi ceri unui copil de trei ani purtarea unuia de opt, veți pierde amândoi.
Când comportamentul cere o părere de specialist
Obrăznicia de moment și crizele ocazionale țin de copilărie. Discută cu medicul pediatru sau cu un psiholog pentru copii dacă agresivitatea este frecventă și îi rănește pe ceilalți, dacă minciuna și furtul se repetă în ciuda discuțiilor, dacă cel mic e trist, retras ori speriat de multă vreme, dacă problemele au apărut brusc sau dacă simți că nu mai faci față. Să ceri ajutor nu înseamnă că ai dat greș ca părinte.
Perspectiva mai largă, despre valorile pe care i le dai pentru viața de adult, este în articolul despre cum educăm copilul să fie un model în societate.
Întrebări frecvente
De la ce vârstă începe educația?
Din primele luni, prin felul în care îi răspunzi. Regulile propriu-zise au rost de pe la un an și jumătate-doi, puține și simple, repetate cu răbdare.
Copilul meu e cuminte la grădiniță și imposibil acasă. E normal?
Da, și e chiar un semn bun. Toată ziua se străduiește să respecte regulile, iar acasă, unde se simte în siguranță, se descarcă. Are nevoie de puțină liniște și de apropiere după program, nu de alte cerințe.
Pedepsele ajută la formarea unui copil ascultător?
Pedepsele aspre aduc ascultare de frică, pe termen scurt, și minciună pe termen lung. Bătaia și umilirea nu au ce căuta în educație. Consecințele anunțate dinainte, legate de faptă și aplicate calm, funcționează mai bine.
Ce fac dacă bunicii au alte reguli?
Câteva diferențe nu strică; copiii pricep repede că la bunici e altfel. Pentru lucrurile importante, cum ar fi siguranța, somnul și ecranele, vorbiți între adulți, nu de față cu copilul.