Home » Sarcina » Sexul in sarcina » Află dacă ai voie să faci sex în timpul sarcinii

Află dacă ai voie să faci sex în timpul sarcinii

Este interzis sexul în timpul sarcinii? Poate avea efecte negative asupra copilului? Citește articolul următor pentru a afla dacă ai voie sau nu să faci sex în timpul sarcinii!

Odată cu burtica ți-a crescut și apetitul sexual, sau dimpotrivă, acesta este ultimul lucru la care te poți gândi? Iată ce spun specialiștii în legătură cu sexul pe perioada sarcinii!

Este interzis sexul în timpul sarcinii?

Dacă nu ai întâmpinat nicio problemă cu sarcina, nici sexul nu ar trebui să fie o problemă. Cu toate acestea, schimbările hormonale, oboseala și greața ți-ar putea afecta apetitul sexual. Pe măsură ce sarcina progresează, durerile de spate, luarea în greutate, precum și celelalte simptome ale unei sarcini ar putea să-ți micșoreze dorința sexuală. Mai mult, această perioadă nu este nici din punct de vedere psihologic cea mai prielnică fanteziilor erotice. Grijile legate de sarcină, de viitorul copil și implicit de cum vor decurge lucrurile de acum înainte s-ar putea să-ți estompeze dorința sexuală.

Poate provoca sexul pierderea sarcinii?

Multe cupluri care așteaptă un copil își pun această întrebare. Deși mulți se întreabă adesea dacă sexul în timpul sarcinii poate provoca un avort spontan, specialiștii afirmă că acest lucru nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru viitorii părinți.

Sexul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fătului?

Încă o întrebare ce ridică, de asemenea, multe semne de îngrijorare pentru majoritatea cuplurilor. Acestea trebuie să știe însă că pot sta liniștite, deoarece relațiile de natură sexuală întreținute de parteneri nu pot afecta dezvoltarea fătului. Copilul este protejat de lichidul amniotic din uter, precum și de mușchii puternici ai uterului. Astfel, datorită acestor bariere naturale, fătul nu poate fi afectat în niciun fel în timpul actului sexual.

Sexul în timpul sarcinii poate declanșa nașterea prematură a copilului?

Majoritatea studiilor efectuate în acest sens au arătat că relațiile de natură sexuală din timpul sarcinii nu prezintă nicio asociere directă cu o posibilă naștere prematură. Cu toate acestea, dacă sarcina prezintă riscul unui travaliu prematur, cel mai probabil medicul va recomanda încetarea activităților de natură sexuală. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că actul sexual în sine nu va declanșa travaliul chiar dacă data nașterii se apropie.

Există situații în care sexul trebuie evitat?

Deși majoritatea femeilor pot face sex pe perioada sarcinii, există într-adevăr anumite situații în care acestea ar trebui să fie precaute și să evite relațiile de acest tip. Astfel, medicul poate recomanda încetarea relațiilor sexuale în următoarele cazuri:

  • Prezinți sângerări vaginale neexplicate.
  • Prezinți scurgeri ale lichidului amniotic.
  • Cervixul începe să se dilate prematur.
  • Placenta acoperă total sau parțial cervixul.
  • Ai un istoric medical marcat de nașteri premature.

La cât timp după naștere poți reîncepe activitatea sexuală?

Fie că ai născut natural, fie prin cezariană, corpul tău are nevoie de timp pentru a se vindeca. Astfel, poți aștepta între patru și șase săptămâni până să poți reîncepe activitatea sexuală. În acest interval de timp cervixul se va închide, sângerările postpartum vor înceta și alte posibile lacerații se vor vindeca…

Autor: bebee

Articole similare

Login

Lost your password?