Sacul amniotic este sacul ce înconjoară fătul în interiorul uterului. Acest sac se formează în primele săptămâni de sarcină, înconjurând mai întâi embrionul după ce a fost implantat în uter.
În interiorul uterului, pe lângă făt se găseşte şi lichidul amniotic, iar în exteriorul lui este placenta.
Sacul amniotic:
Atunci când femeile nasc, membranele sacului amniotic se vor rupe, iar lichidul amniotic va începe să curgă prin vagin.
Sacul amniotic, denumit şi membrană deoarece este alcătuit din două membrane (amnion şi corion) se formează în aproximativ a doua săptămână de sarcină, aproape în acelaşi interval de timp cu sacul yolk (vezicula vitelină). Această membrană amnitică este umplută imediat cu lichidul amniotic. Este bine dezvoltat începând cu săptămâna a patra de sarcină asigurând protecţie împotriva şocurilor şi traumelor din exteriorul uterului, dar şi menţinând o temperatură optimă constantă.
Gemenii identici prezintă aceeași placentă, dar au saci amniotici distincți, iar cordoanele ombilicale sunt individuale. Cei care nu sunt identici au atât placente diferite, cât şi cordoanele ombilicale şi sacii sunt distincţi.
Cu cât sarcina este mai avansată, cu atât sacul este mai mare, iar cantitatea de lichid este şi ea mai mare.
Ca aspect şi consistenţă este lucios, neted, dar dur.
La naştere, acest sac este înpins în afară, împreună cu cordonul ombilical şi placentă.
Lichidul amniotic:
Este alcătuit în principal din apa procurată de viitoarea mamă, dar mai apoi şi din nutrienţi, hormoni, anticorpi, urină fetală. Atunci când fătul este în uter, sacul amniotic închide acest lichid.
Acest lichid are rol de lubrifiere, facilitând naşterea, dar şi rolul de a îndepărta bacteriile din tractul genital.
Cantitatea acestuia variază de la 500 la 1000 ml, cantitatea maximă fiind în cea de-a 34-a săptămână de sarcină (aproximativ 600 ml de obicei). Cantitatea acestuia este deosebit de importantă pentru făt, tocmai de aceea este calculată în urma ecografiei. Dacă este prea mare (polihidramnios) sau prea mică (oligoamnios ori oligohidramnios), ne poate indica prezenţa unor probleme care trebuie monitorizate de medicul care vă consultă. Studiile au arătat că aproximativ 1% dintre femeile însărcinate au parte de această problemă (polihidraminoză) din cauza incompatibilităţii sanguine dintre făt şi mamă, și pot prezenta anumite boli (diabetul zaharat sau o tensiune arterială foarte mare). Pentru tratarea polihidraminozei există posibilitatea ca medicul ginecolog să vă recomande tratarea cu indometacină sau testarea cu amniocenteză.
Oligohidraminoza apare la aproximativ 4% din însărcinate, formându-se mai ales în ultimul trimestru al sarcinii. Aveţi grijă: dacă apare în primele luni, sunteţi predispusă la o naştere prematură, la apariţia unor tulburări ale fătului sau chiar la avort spontan. Pierderea lichidului poate fi cauzată de spargerea membranelor sacului sau din cauza prezenţei unei anumite boli ale însărcinatei, cum este diabetul. Un tratament este injectarea de apă sărată în uter (amniofuzie) de către ginecolog dacă apariţia oligohidraminozei se face la puţin timp după instalarea lichidului.
Are rolul de a ajuta plămânii fetali să se dezvolte, îi permite fătului să se mişte, facilitând astfel dezvoltarea oaselor acestui viitor nou-născut…
Pentru facilitarea travaliului, numeroşi medici recurg la ruperea artificială a membranelor (RAM), denumită şi amniotomie, cu ajutorul unui cârlig de amniotomie. Această metodă este folosită şi pentru a extrage lichid amniotic cât mama este însărcinată, putând-o realiza încă din a 16-a săptămână de sarcină pentru a analiza eventualele malformații fetale, maturarea plămânilor, compoziția lichidelor, dar şi dacă fătul este compatibil cu mama din punct de vedere al Rh-ului.