Home SarcinaTrimestrul 3 de sarcina Saptamana 40 de sarcina

Saptamana 40 de sarcina

de bebee
380 vizualizari
Saptamana 40 de sarcina

Săptămâna 40 de sarcină poate fi aceea în care îţi vei ţine pentru prima dată copilul în braţe. Deja te-ai săturat să te întrebe toată lumea când vei naşte şi dacă ai bagajele pregătite, de parcă nimeni nu ştie cu câtă nerăbdare aşteaptă ca micuții lor să vină pe lume. Iată ce se întâmplă în săptămâna 40 de sarcină:

Copilul în săptămâna 40 de sarcină

În săptămâna 40 de sarcină, copilul continuă să piardă acea substanţă albicioasă care i-a protejat pielea până acum. Reflexele copilului sunt deja complet dezvoltate şi îşi suge deja degetul mare. Cu excepția oaselor craniene, care trebuie să rămână moi pentru momentul naşterii, oasele micuțului s-au întărit. Copilul a stocat amidon în ficat, pe care îl va transforma în glucoză după naştere, fiind pregătit cu provizii pentru momentul naşterii şi ceea ce va urma în timpul imediat următor.

Cât despre cât de mare este copilul tău în săptămâna 40 de sarcină, află că acesta are aproape 52 cm în lungime şi în jur de 5,3 kilograme, dar greutatea depinde de la copil la copil. Este de ştiut că orice greutate cuprinsă între 2,5 kg şi 3,8 kg înseamnă o greutate sănătoasă.

Cel mai important este că (eşti pregătită să citești asta?) copilul tău este mai aproape de a se naşte decât crezi.  Tot ce face de acum este să aştepte momentul potrivit.

Mama în săptămâna 40 de sarcină

În săptămâna 40 de sarcină, greutatea de a te mişca nu îţi este necunoscută, aşa că nu o să te surprindă cu nimic când ţi se va spune că va trebui să mai treci prin asta încă câteva zile. Eşti obosită din această cauză, dar mai ales din cauza faptului că trecerile frecvente de la o stare la alta îţi consumă puterile. Ba eşti fericită, ba eşti tristă, ba îngândurată.

Există şanse mari să naşti în această săptămână, dar există şi posibilitatea ca micuţul să vrea să mai aştepte puţin.

Sfat: Dacă nu eşti sigură dacă travaliul a început sau nu, ar trebui să îţi suni doctorul. Asta este valabil dacă ai şi cea mai mică îngrijorare despre ce se va întâmpla.

Până la travaliu şi naştere va trebui să suporți însă aceleași simptome cu care, cu siguranţă, te-ai obişnuit deja. Diaree sau constipaţie, epuizarea de care spuneam mai devreme, greutăţile în ceea ce priveşte somnul, nervozitatea permanentă şi nerăbdarea de a-ţi ţine copilul în braţe.

Copilul după naştere

În caz că săptămâna 40 de sarcină este aceea în care copilul tău se va naşte, iată ce trebuie să ştii despre micul nou-născut:

  • La naştere, copilul va avea pielea de un roz alburiu datorită melaninei.
  • Imediat după naştere, bebeluşul poate vedea ce se întâmplă la o distanţă de 20-30 de centimetri de ochii lui.
  • Bebelușul va respira pentru prima dată (îţi vine să crezi?), ceea ce înseamnă că sângele din plămâni va fi oxigenat.
  • Micuțul are nevoie să îţi audă vocea pentru a se adapta mai uşor în această lume; vorbeşte-i pe un ton cald şi ţine-l aproape de tine, pentru a putea să îţi audă bătăile inimii…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More