Home Bebelusi 0-12 luni Semnificația numelui Valeria

Semnificația numelui Valeria

de bebee
21,9K views
Valeria

Făcând legătura dintre numele latin Valeria și forma masculină a acestuia, care este Valerius, se presupune că ar proveni din această limbă, mai exact, de la cuvântul „valere” care, tradus în limba română, înseamnă „puternic” sau „curajos”.

Adaptat mai mult la limba noastră, latinescul anterior menționat, adică valere, ar fi unul reprezentativ pentru a ilustra ceva sănătos.

Așadar, semnificația numelui Valeria este unul reprezentativ pentru tot ceea ce este sănătos și plin de putere.

Tipul de caracter pe care-l au purtătoarele numelui Valeria

Purtătoarele numelui Valeria sunt genul de persoane care reușesc mereu să se atașeze într-un ritm rapid de alte persoane sau chiar de anumite lucruri. Sunt caracterizate prin feminitate și niciodată nu par să se simtă inferioare bărbaților, nefiind de părere că aceștia sunt singurii care ar putea reprezenta capul unei familii.

Au un simț puternic care este înclinat înspre filosofie și sunt mereu în căutarea echilibrului interior. Tind să oscileze foarte mult de la o extremă la alta, adică într-o zi se simt stăpâne pe orice situație ce ar putea interveni însă sunt și zile în care nu văd niciun rost în nimic. Sunt ușor timide, însă nu lasă ca acest lucru să iasă la suprafață, pentru că sunt de părere că astfel cei din jur ar avea „cale liberă” spre a abuza de acest lucru.

Atunci când se confruntă cu o anumită situație sau când întâmpină o anumită dificultate, Valeria preferă să nu-i deranjeze pe cei din jur pentru a o ajuta în a găsi o soluție. Consideră că este bine să încerci de unul singur să îți rezolvi problemele, deoarece, uneori, dacă faci cunoscut acest lucru și altor persoane, este posibil ca acestea să fie mulțumite de existența acestora și nu impresionate în măsura care să le determine să ofere o mână de ajutor.

Pentru a se simți în siguranță pe o perioadă mai îndelungată și a putea sta liniștite, purtătoarele numelui Valeria sunt dispuse să facă anumite sacrificii preț de câteva momente, doar de dragul de a nu sta în perioadele viitoare cu frica în sân.

Uneori, tind să se lase duse de aparențe, motiv pentru care ajung să se lupte cu momente destul de dificile și încărcate de tensiune, însă niciodată nu lasă ca speranța lor să fie stinsă și speră mereu la mai bine.

Semnificația numelui Valeria în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Valeria este 5, care ilustrează incertitudinea, dar și o ușoară urmă de ezitare. Purtătoarele acestui nume sunt afectate uneori de aceste două elemente, având uneori obiceiul de a lăsa loc apariției unor griji, lucru care de obicei se întâmplă exact atunci când nu este cazul de așa ceva…

Tind să devină uneori irascibile din cauza faptului că nu exteriorizează anumite sentimente sau trăiri, însă preferă să-și rezolve de unele singure problemele cu care se confruntă și nu își pierd încrederea în forțele proprii.

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More