Home Bebelusi 0-12 luni Semnificația numelui Vasile

Semnificația numelui Vasile

de bebee
11,1K views
numele Vasile

Vasile este unul dintre cele mai comune nume din onomastica noastră, fiind folosit și ca prenume, și ca nume de familie, iar diminutivele acestuia sunt Vasilică sau Sile, forma feminină lipsind, însă s-ar presupune că aceasta ar putea fi reprezentată de numele feminin Vasilica.

Numele Vasile este sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe datele de 1 ianuarie și 30 ianuarie, împreună cu Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Originea numelui Vasile

Originea numelui Vasile este un subiect destul de controversat, sursele acestui nume fiind destul de variate.

O primă ipoteză este cea potrivit căreia numele Vasile provine din grecescul „basileios” care înseamnă „regal” și a fost format de la substantivul comun „basileus”, care înseamnă „rege” sau „conducător”.

O altă ipoteză susține ideea că numele Vasile este aflat într-o strânsă legătură cu casa Domnului, biserica, provenind de la cuvântul grecesc ”basilike”, ce reprezintă o construcție ridicată prin cheltuieli imperiale, loc care era destinat judecății sau adunărilor, putând fi vorba chiar despre un loc unde regele sau conducătorul unui popor își exprima opiniile sau deciziile care implicau locuitorii orașului unde se afla construcția respectivă.

Tipul de caracter pe care-l au purtătorii numelui Vasile

Purtătorii numelui Vasile sunt persoane care au capacitatea de a-și adapta comportamentul la situația în care se află într-un anumit moment. Sunt persoane pentru care socializarea nu reprezintă un impediment sau o cauză de îngrijorare, ba din contră, apreciază mereu compania altor persoane, mai ales dacă au un interes sau o pasiune comună, ceea ce va duce la conversații interminabile și schimburi de păreri legate de experiențele lor de viață.

Chiar dacă uneori lasă impresia că grupul lor de prieteni este unul foarte diversificat, acesta își va concentra atenția numai asupra celor care au un numitor comun cu ei, adică cei care au aproximativ aceeași viziune asupra vieții și modului în care abordează diverse situații.

Niciodată nu leagă o relație cu anumite persoane doar pentru faptul că au un anumit interes, nici vorbă de așa ceva, pur și simplu caută să găsească genul de oameni care se aseamănă cât mai bine cu propria lor persoană, deoarece știu că astfel vor avea ocazia să fie o variantă mai bună a lor.

Fiind un jucător cinstit, purtătorul numelui Vasile nu se simte jenat sau intimidat de momentele care implică munca în echipă, acesta este încântat de această idee și va aduce mereu avantaje echipei din care va avea ocazia să facă parte și va depune toate eforturile pentru ca aceasta să ajungă să fie una dintre cele mai unite echipe care s-au cunoscut vreodată.

Semnificația numelui Vasile în funcție de cifra numelui

Cifra numelui Vasile este 5.

Acest lucru reprezintă faptul că purtătorii numelui care sunt influențați de puterea acestei cifre tind uneori să își facă griji atunci când nu este cazul de așa ceva. Uneori, ezită în privința deciziilor pe care sunt nevoiți să le adopte și tind să fie ușor irascibili din această cauză, însă găsesc mereu o modalitate prin care să-și recâștige încrederea în forțele proprii și reușesc să facă acest lucru înainte de a avea parte de o eventuală pierdere…

CITEȘTE ȘI:

Bebee.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More