Home » Copii mici 1-5 ani » Sanatate copii » Ce vaccinuri sunt necesare copiilor şi la ce vârstă?

Ce vaccinuri sunt necesare copiilor şi la ce vârstă?

Înainte de a detalia ce vaccinuri sunt necesare copiilor voştri şi la ce vârstă, cred că este necesar să aflaţi mai multe detalii despre ce sunt, de fapt, vaccinurile. Trebuie să aflaţi şi dacă sunt într-adevăr sigure şi, bineînţeles, dacă au efecte secundare.

Ce este un vaccin?

Când bacteriile pătrund în corp, sistemul imunitar le recunoaște ca fiind substanţe străine. De aceea, sistemul imunitar începe să producă anticorpii necesari pentru a lupta cu aceşti germeni şi bacterii.

Vaccinurile conţin versiuni mai slabe sau moarte de bacterii vinovate de producerea bolilor. Asta înseamnă că aceste versiuni nu pot provoca aceleași simptome ca variantele vii, dar pot stimula sistemul imunitar, astfel încât să producă anticorpii necesari. Aceşti anticorpi te ajută să te protejezi în momentul în care vei fi expus la bolile respective în viitor.

Prin urmare, vaccinurile nu îţi ajută copilul doar să fie sănătos, ci îl ajută să se fereascaă de diverse afecțiuni medicale serioase.

lista-vaccinuri-pentru-copii

Sunt vaccinurile sigure ?

Vaccinurile sunt, în general, sigure. Protecţia oferită de aceste vaccinuri este incomparabil mai mare decât potenţialele riscuri. Datorită administrării acestor vaccinuri, multe boli frecvente în trecut la copii sunt destul de rare în zilele noastre. Vorbeşte cu medicul tău înainte de a-i administra copilului tău un anumit vaccin dacă vrei să fii sigură că totul va fi în regulă.

Vaccinurile au efecte secundare?

Există anumite situaţii când anumite vaccinuri pot cauza nişte efecte secundare ușoare precum febră, iritaţii sau gâlme sub piele. Doar un specialist în domeniu te poate informa cu privire la posibilele efecte secundare ale vaccinurilor.

Când ar trebui să vă vaccinați copiii?

Recomandările cu privire la perioada propice de a vă vaccina copiii s-au schimbat de multe ori în ultimul timp. Trebuie, şi în acest caz, să vorbiţi cu medicul vostru. Legea nu te va obliga să îţi vaccinezi copilul, dar medicul vostru are obligaţia de a îți vaccina copilul dacă îţi doreşti asta. În general, primul vaccin este administrat copilului în primele 24 ore de viaţă. Până la varsta de 14 ani ar trebui să terminaţi cu administrarea vaccinurilor.

Există motive pentru care nu ar trebui să vă vaccinaţi copiii?

În anumite situaţii, copiii nu ar trebui să fie vaccinaţi. De exemplu, unele vaccinuri nu ar trebui administrate copiilor care suferă de anumite tipuri de cancer sau anumite afecţiuni medicale foarte grave. De asemenea, copiii care au o rezistenţă slabă la infecţii nu ar trebui să facă vaccinuri.

Daca un anumit vaccin i-a fost admininstrat copilului tău şi acesta a avut o reacţie alergică la unul dintre compuşi, ar trebui să consultaţi medicul înainte de a-i face un alt vaccin.

Ce vaccinuri obligatorii trebuie să le faceţi copiilor voştri?

Iată o listă cu vaccinurile obligatorii:

  • Vaccinul împotriva hepatitei B – se administrează în prima zi de viaţă.
  • Vaccinul împotriva TBC – se administrează în două-șapte zile de la naştere.
  • Vaccinurile contra tetanosului, difteriei, poliomielitei, influenzae tip B, hepatitei, tusei convulsive (aceste vaccinuri sunt cunoscute sub numele de vaccinare hexavalentă DTaP-VPI-Hib- HVB) – se administrează la două luni de la naştere.
  • Vaccin pentavalent DTaP-VPI-Hib – se administrează la patru luni de la naştere.
  • Vaccin DTaP- vPI- HVB – se administrează la șase luni de la naştere.
  • Vaccin împotriva rubeolei, parotiditei şi pojarului – se administrează la un an.
  • Vaccin DTaP – se administrează la patru ani.
  • Vaccin DTaP-VPI – se administrează la șase ani.
  • Vaccin RRO – se administrează la șapte ani.
  • Vaccin VPI – se administrează la nouă ani.
  • Vaccin diftero-tetanic – se administrează la 14 ani.

Acum, cu siguranţă aveţi toate informaţiile necesare despre utilitatea vaccinurilor şi vârsta la care ar trebui să le administraţi copiilor voştri…

Autor: bebee

Articole similare

Login

Lost your password?