De curând, s-a anunţat public faptul că pentru anul 2017 valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului a crescut de la 1200 lei la 3400 lei pentru primul an dintre cei doi de concediu.
Înainte exista o discriminare pentru mamele care stăteau în concediul maternal doar un an în comparaţie cu cele care stăteau doi ani acasă cu copiii, pentru că cele din urmă primeau doar 600 de lei, maximum 1200 lei, în timp ce primele primeau minimum 600 de lei şi maximum 3400 de lei. Acum, în urma noii legi, toate mamele primesc aceeaşi sumă de bani, indiferent dacă stau acasă doar un an sau doi.
În general, din păcate, multe mame aleg să meargă la serviciu după primul an de viaţă al copilului, deoarece salariile lor sunt mult mai mari decât indemnizaţia pe care o primesc lunar de la stat.
– Conform acestei legi, mamele care vor naşte în 2017 vor primi mai mulţi bani decât în anii anteriori. Valoarea indemnizaţiei este egală cu valoarea salariului mamei primit înainte de a începe concediul maternal.
– Începând cu anul 2017, va creşte şi stimulentul de inserţie atunci când mama începe să meargă iar la serviciu, ajungând cam la 600 de lei.
– Ministrul muncii a mai propus, pe lângă toate acestea, ca femeile însărcinate să aibă dreptul de a face analize gratuite.
– Conform noilor reguli, fiecare agenţie teritorială are dreptul de a verifica
toate veniturile persoanelor ce primesc indemnizaţie pentru creşterea copiilor.
– Pe lângă creşterea indemnizaţiei, se încearcă şi eliminarea plafonului în valoare de 3400 de lei.
– Indemnizaţia va fi egală cu media salariilor pe care mama le-a luat în ultimul an.
– Așadar, mămicile vor putea primi pe perioada concediului de creştere a copiilor încă 600 de lei.
– Mămicile aveau de ales între a alege un concediu maternal pe perioada unui an, în care puteau câştiga maximum 3400 lei pe lună, sau pe perioada a doi ani, în care ar fi primit doar 1200 lei în fiecare lună.
– Chiar şi mămicile liceene, studente, masterande, doctorande, vor putea primi indemnizaţie timp de doi ani.
– Indemnizaţia se acordă doar în cazul în care mama demonstrează că îşi suspendă o parte dintre activităţile profesionale, din care ar putea câştiga diverse sume de bani.
– Conform acestei legi, mamele care vor beneficia de aceste indemnizaţii şi concedii maternale plătite nu trebuie să aibă venituri mai mari de 3000 de lei pe an.
– O persoană care se află în perioada primirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, care a primit venituri din diverse activităţi în această perioadă, nu va fi sancţionată cu anularea primirii indemnizaţiei atât timp cât valoarea sumelor primite va fi mai mică de şase ori față de ISR (indicatorul social de referinţă).
-În decursul acestui an, valoarea indicatorului social de referinţă a fost în jur de 500 de lei, iar valoarea maximă a veniturilor realizate în perioada primirii indemnizaţiei a fost de 3000 de lei…
– În cazul în care nu ştiaţi: actele de primire a indemnizaţiei şi toate dovezile ce confirmă anularea a cel puţin uneia dintre toate activităţile realizate trebuie depuse cu 30 de zile înainte de a începe perioada concediului.